x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 19 morți în Siria după confruntările dintre jihadiști și rebeli

19 morți în Siria după confruntările dintre jihadiști și rebeli

02 Ian 2019   •   10:35
19 morți în Siria după confruntările dintre jihadiști și rebeli

Cel puţin 19 persoane, majoritatea combatanţi, şi-au pierdut viaţa marţi în confruntările dintre jihadişti şi grupuri rebele din nordul Siriei, a raportat marţi Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Luptele s-au dus între gruparea jihadistă Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), dominată de fosta ramură a organizaţiei Al-Qaida, şi o coaliţie de grupuri rebele şi au avut loc în vestul provinciei Alep, potrivit OSDO care dispune de o vastă reţea de surse în Siria aflată în război.

Luni, jihadiştii din HTS au acuzat grupul rebel Nour al-Din al-Zenki că a ucis cinci dintre luptătorii lor şi au lansat o ofensivă asupra poziţiilor deţinute de rebeli în această provincie limitrofă cu Idlib.

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, a făcut cunoscut că 12 combatanţi din HTS, cinci membri ai grupului Nour al-Din al-Zenki şi doi civili au fost ucişi în confruntări, alte 35 de persoane fiind rănite.

Grupul Nour al-Din al-Zenki este una din principalele componente ale Frontului naţional de eliberare (FNL), alianţa rebelă cea mai importantă din Siria, susţinută de Turcia.

HTS şi alte grupări jihadiste domină mai multe de jumătate din provincia învecinată Idlib, ultimul mare bastion insurgent din Siria. Restul provinciei se află mai ales sub controlul FNL.

Cele două formaţiuni se află la cuţite de peste doi ani şi se luptă frecvent pentru a cuceri teritoriile adversarilor.

Declanşat în 2011 de represiunea manifestaţiilor paşnice de către regimul lui Bashar Al-Assad, conflictul din Siria a făcut peste 360.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Războiul a devenit tot mai complex de-a lungul anilor odată cu implicarea puterilor străine şi a grupărilor jihadiste pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: morti siria jihadisti rebeli