Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În dimineaţa zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunistă din fosta Republică Democrată Germană (RDG) credea că prevăzuse tot; armata era mobilizată, cu blindate şi tunuri cu apă, spitalele stocaseră sânge, iar presa occidentală era blocată în Berlinul de Vest, rememorează France Presse acele zile fierbinţi. Poliţia politică STASI se aştepta atunci la o manifestaţie cu circa 30.000 de participanţi. Dar ordinele preşedintelui est-german Erich Honecker erau clare: şi această manifestaţie trebuia reprimată la fel cum fusese cea din săptămâna anterioară, la care au luat parte 10.000 de protestatari.
“Noi suntem poporul!”
Însă după tradiţionalul serviciu religios cu rugăciuni pentru pace de la biserica Sfântul Nicolae, numărul celor adunaţi la periferia Leipzig-ului a ajuns la 60.000 sau poate 70.000. Purtând lumânări aprinse, ei scandau lozinci precum “Fără violenţă” ori “Noi suntem poporul”, deşi fiecare manifestant era conştient de riscurile la care se expune, nu doar de pericolul arestării, ci şi de cel al unor posibile problemele la serviciu sau de exmatricularea de la facultate, în cazul studenţilor. Pericolele erau cu atât mai previzibile cu cât în luna iulie Erich Honeker felicitase călduros China pentru reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tienanmen.
Şocate de amploarea manifestaţiei, autorităţile nu au reacţionat, iar Armata Roşie a rămas în cazărmi. “Se aşteptau la orice, mai puţin la lumânări şi rugăciuni”, explica lipsa de reacţie Christian Fuhrer, emblematicul pastor de la biserica Sfântul Nicolae, decedat anul acesta în luna iunie.
S-a spart Cortina de Fier
La 27 iunie 1989, ministrul ungar de Externe Gyula Horn şi omologul său austriac Alois Mock au tăiat împreună o secţiune din gardul cu sârmă ghimpată de la graniţa dintre ţările lor, marcând astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier care separase până atunci Europa în două blocuri politico-militare.
Ulterior au apărut în RDG manifestaţii de amploare redusă ce s-au tot multiplicat până în luna octombrie. În aceste condiţii, ideea deschiderii Zidului începuse să fie luată în calcul şi de liderii Partidului Comunist est-german (SED), care estimau că ar fi mai bine să piardă trei sau patru milioane de cetăţeni reticenţi la binefacerile comunismului, decât să continue o dispută fără sfârşit, explică Rainer Eppelmann, un alt pastor est-german, astăzi responsabil al unei fundaţii dedicate cercetării dictaturii comuniste.
Honecker, nevoit să demisioneze
Însă evenimentele s-au precipitat, şi la 18 octombrie Honecker a fost nevoit să demisioneze. La 9 noiembrie Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al SED, a anunţat că cetăţenii est-germani au primit dreptul de a călători în străinătate. “Ziua de 9 octombrie a fost începutul sfârşitului”, punctează Rainer Eppelmann, mărturisind că atunci est-germanii încă nu se gândeau la reunificarea ce avea să fie oficializată un an mai târziu.
Actualul preşedinte al Germaniei reunificate, Joachim Gauck, care la acea vreme era un pastor apărător al drepturilor omului în celălalt capăt al RDG, la Rostock, a ales acum să aniverseze căderea Zidului Berlinului la 9 octombrie la Leipzig, nu la 9 noiembrie în capitală. El i-a invitat la ceremoniile comemorative de joi pe omologii săi polonez, ungar, ceh şi slovac.
Primul moment solemn va fi la sala de concerte Gewandhaus, unde dirijorul Kurt Masur a încercat să-şi folosească celebritatea internaţională pentru a deveni mediator. Apoi un serviciu religios asemeni celui de la 9 octombrie 1989 va fi oficiat la biserica Sfântul Nicolae, iar odată cu căderea serii, zeci de mii de oameni având cu ei lumânări aprinse vor reface traseul manifestaţiei care a grăbit istoria secolului XX.
Ieri şi azi
După 25 de ani de la căderea ''Zidului Berlinului'', diferenţele economice dintre estul şi vestul Germaniei continuă să se facă simţite, în pofida unor progrese realizate în fosta RDG, indică un raport guvernamental.
''În Germania reunificată din 1990, ne aflăm în faţa unei provocări istorice fără precedent, restructurarea estului. Astăzi, după 25 de ani, se poate face un bilanţ îmbucurător în ansamblu, dar în sectoare importante ale economiei sau pe piaţa muncii persistă totuşi o diferenţă notabilă'', a subliniat Iris Gleicke, reprezentantă a Guvernului în problema noilor landuri (înfiinţate după reunificare), în cursul prezentării raportului.
''Produsul Naţional Brut (PNB) pe locuitor în noile landuri echivalează cu două treimi din cel din landurile din vest'', subliniază astfel 'Raportul anual privind starea uniunii germane'', precizând că, în 2013, el era de 23.585 de euro în est, faţă de 35.391 de euro în vest. În 1991, PNB-ul în est reprezenta doar o treime din cel din vest.
Gleicke a subliniat, printre altele, că ''lipsa marilor întreprinderi continuă să fie un factor ce explică faptul că productivitatea se dovedeşte net mai slabă şi că procesul de convergenţă a progresat lent în ultimii ani''.
În acest sens, raportul subliniază că anul 2013 a fost marcat de ''cea mai scăzută rată a şomajului pe piaţa muncii est-germane de la Reunificare''. Dar şomajul este încă ''mult prea mare'' în cele cinci landuri în cauză - Brandenburg, Meklenburg-Pomerania Inferioară, Turingia, Saxonia şi Saxonia Inferioară -, cu o rată de 10,3 % în est, faţă de 6 % în vest.
Potrivit unei anchete a institutului de economie Info pe aceeaşi temă, dată publicităţii de asemenea miercuri, ''economia fostei RDG a înregistrat desigur o creştere de 20 %, dar cea a fostei Germanii de Vest a fost de 27 % în perioada 1995-2013''.
Printre altele, un sondaj al institutului Infratest Dimap a indicat că pentru circa 75 % dintre germanii din est bilanţul Reunificării este unul pozitiv, faţă de 48 % dintre cei din vest.
Conform estimărilor universitare, între 1.500 de miliarde de euro şi 2.000 de miliarde de euro au fost investite în estul ţării de la Reunificare, îndeosebi prin intermediul unui ''pact de solidaritate'', care se întinde până în 2019. (I.D)
