x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 80 de primaveri - O regina si doua aniversari

80 de primaveri - O regina si doua aniversari

14 Apr 2006   •   00:00
80 de primaveri - O regina si doua aniversari

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care sarbatoreste anul acesta implinirea a 80 de ani, are de fapt doua zile de nastere: cea reala, la 21 aprilie, si cea oficiala care se serbeaza in iunie, din motive care tin de starea vremii, transmite AFP.

Traditia aniversarii oficiale a fost lansata de regele Eduard al VII-lea la inceputul secolului al XX-lea. Nascut la 8 noiembrie 1841, el a considerat ca este mai agreabil sa isi celebreze aniversarea pe timp frumos, pentru a evita ca evenimentele desfasurate in aer liber sa fie afectate de ploaie sau frig.

Tatal reginei Elisabeta, regele George al VI-lea, nascut in decembrie, a preluat ideea din aceleasi motive, iar actuala regina a continuat seria dublelor aniversari, respectand ceea ce a devenit deja o traditie regala. Avand in vedere ca printul Charles, mostenitorul tronului, este nascut in noiembrie, aceasta traditie va continua si pe viitor. Adevarata zi de nastere a reginei este de regula sarbatorita in cerc restrans, in familie, la Castelul Windsor. Aniversarea oficiala, care are loc in una dintre primele trei sambete ale lunii iunie, este ocazia cu care are loc in mod normal o parada militara de proportii, care reuneste sute de soldati calare. Anul acesta, aniversarea oficiala a reginei va avea loc la 17 iunie.

Sortita inca de la varsta de zece ani sa urce pe tron, Elisabeta continua sa fie o enigma pentru britanici si dupa 54 de ani de domnie. Regina inainte de toate, Elisabeta a II-a s-a consacrat regatului sau.

×
Subiecte în articol: externe