Al unsprezecelea suspect, căutat de Statele Unite pentru presupuse acte de spionaj în favoarea Rusiei, a fost arestat marţi în Cipru.
Potrivit BBC, Christopher R. Metsos a fost arestat pe aeroportul din Larnaca în timp ce încerca să plece spre Budapesta. Suspectul a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea procedurilor pentru extrădarea în Statele Unite.
Zece persoane au fost arestate duminică în SUA, în cadrul unei ample operaţiuni împotriva unei presupuse reţele de spionaj în beneficiul Rusiei, cinci dintre ele comparând luni la New York în faţa unui judecător federal, care a decis menţinerea în detenţie provizorie. O altă persoană, suspectată în acelaşi caz, era dată în urmărire de autorităţile americane.