x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit Nelson Mandela

A murit Nelson Mandela

06 Dec 2013   •   00:15
A murit Nelson Mandela
Sursa foto: EPA/Kim Ludbrook

Cunoscutul lider al mișcării anti-apartheid din Africa de Sud, Nelson Mandela, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de președintele sud-african Jacob Zuma. Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud, avea 95 de ani.
Fostul preşedinte al Africii de Sud, Nelson Mandela, a murit la vârsta de 95 de ani, după ce în ultimii doi ani s-a luptat cu o infecţie recurentă la plămâni.
Mandela a murit în propria casă, după ce timp de mai multe săptămâni a respirat cu ajutorul unui aparat de oxigenare.
Trupul neînsufleţit al fostului preşedinte va fi dus la baza militară Waterkloof, din Pretoria, unde va fi îmbălsămat şi pregătit pentru expunere în public.
_____________


Nelson Mandela, născut la 18 iulie 1918, s-a afirmat ca un luptător împotriva politicii de apartheid şi mai târziu ca preşedinte al Africii de Sud între 1994 - 1999. Mandela a fost primul preşedinte negru din Africa de Sud. Guvernul pe care l-a condus a avut ca program eliminarea rasismului instituţional şi reconcilierea dintre albii şi negrii din această ţară.

Mandela a studiat dreptul la Universităţile Fort Hare şi Witwatersrand, devenind membru şi lider al organizaţiei de tineret a Congresului Naţional African, mişcare care milita pentru drepturile negrilor din Africa de Sud.

În anii '50, Mandela a devenit cunoscut în timpul mişcării de sfidare a naţionaliştilor Afrikaner, care au impus politica de apartheid, mişcare care a implicat numeroase greve, mitinguri sau chiar atentate. De-a lungul acestui deceniu, Mandela a fost arestat în mai multe rânduri pentru insurecţie, fiind judecat şi pentru trădare între anii 1956 - 1961, proces în urma căruia a fost găsit nevinovat.

După ce a cochetat cu Partidul Comunist din Africa de Sud, în 1961, Mandela a fost co-fondator al mişcării Umkhonto we Sizwe, care şi-a propus plasarea de bombe în instituţiile guvernamentale. În 1962, Mandela a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru trădare şi tentativă de lovitură de stat.

Mandela a stat 27 de ani în închisoare, fiind eliberat în 1990, în urma unei campanii internaţionale de lobby. Ales preşedinte al Congresului Naţional African, Mandela a negociat cu preşedintele Africii de Sud de la acea vreme, F.W. de Klerk, abolirea politicii de apartheid şi organizarea de alegeri la care să poată vota cetăţenii de orice rasă.

În 1994, Mandela, în fruntea Congresului Naţional African, a fost ales preşedinte al Africii de Sud. Ca preşedinte, Mandela a revizuit constituţia eliminând discriminarea rasială şi a înfiinţat Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, care a investigat abuzurile din trecut.

Mandela a refuzat să candideze pentru un al doilea mandat, în 1999, înfiinţând, în schimb, Fundaţia Nelson Mandela care s-a ocupat de opere caritabile şi de lupta împotriva HIV/SIDA.

Considerat un terorist cu simpatii comuniste de adversarii săi din Africa de Sud, Mandela a fost privit pe scena internaţională drept un luptător împotriva colonialismului şi al apartheidului, primind de-a lungul vieţii peste 250 de distincţii, inclusiv premiul Nobel pentru Pace, în 1993.
_____________

Convingerile Nelson Mandela, și modul în care a știut să le exprime, l-au consacrat drept una din cele mai influente personalități la nivel mondial, militantismul său pentru egalitate între oameni fiind adeseori citat pentru profunzimea și adevărul spuselor sale..

 "Pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanţuri, trebuie să respecţi şi susţii şi libertatea altora".

"Nimeni nu se naşte urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor. Oamenii trebuie să înveţe să urască, iar dacă pot învăţa ura, pot învăţa şi iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului".

"Nu are niciun farmec să fii prudent, să te mulţumeşti cu o viaţă în care faci mai puţin decât poţi".

"Când am ieşit pe uşa care mă purta spre libertate, am ştiut că dacă nu las ura şi amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".

"Să elimini sărăcia nu este un act de caritate, ci un act de dreptate. Ca şi sclavia sau apartheidul, sărăcia nu este o stare naturală. Este provocată de om şi poate fi eradicată de acţiunile oamenilor".

"Se spune că nu cunoşti cu adevărat o naţiune, până nu ai stat într-una din închisorile ei. O naţiune nu ar trebui să fie judecată după cei mai sus-puşi cetăţeni ai ei, ci după cei mai umili".

"Uneori ne întrebăm cine sunt eu ca să fiu strălucitor, superb, frumos, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu ca să nu fii"?

"Nimic nu este alb sau negru".

"Cunoaşte-ţi duşmanul şi află care este sportul lui preferat".

"Le datorăm copiilor noştri, cei mai vulnerabili cetăţeni ai oricăriei societăţi, o viaţă lipsită de violenţă şi teamă".




×
Subiecte în articol: nelson mandela a murit