Cel puţin două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite în vestul Germaniei după ce un tren a intrat în coliziune cu un camion la o trecere la nivel cu calea ferată. Trei dintre răniţi se află în stare gravă.
Accidentul s-a produs în oraşul Ibbenbueren când trenul a lovit un camion care transporta îngrăşământ, au declarat oficialii, potrivit ANTENA 3, care citează BBC News.
"Trenul era foarte aglomerat", a precizat el. Informaţiile iniţiale sugerează că vehiculul s-a blocat pe şine în timp ce încerca să traverseze calea ferată.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jochen Laschke, a declarat că incidentul a avut loc într-o zonă rurală, în apropiere de Ibbenbueren. "Am primit un apel de urgenţă la ora 11.31 (12.31 ora României), iar echipa de salvare, pompierii şi psihologii din toată regiunea s-au activat pentru a oferi ajutor", a adăugat el, precizând că șoferul camionului nu a fost camion.