x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acord politic în Statele Unite pentru evitarea intrării în incapacitate de plată

Acord politic în Statele Unite pentru evitarea intrării în incapacitate de plată

07 Oct 2021   •   19:35
Acord politic în Statele Unite pentru evitarea intrării în incapacitate de plată

Liderii Partidului Democrat din SUA au ajuns, joi, la un acord cu opoziţia republicană pentru creşterea în mod temporar a gradului de îndatorare suverană, în scopul evitării intrării ţării în incapacitate de plată, informează publicaţia The Hill.

"Am ajuns la un acord privind extinderea plafonului de îndatorare până la începutul lunii decembrie", a declarat Charles Schumer, liderul grupului democrat din Senatul SUA.

Conform acordului, plafonul de îndatorare suverană va creşte în mod temporar cu 480 de miliarde de dolari, ceea ce ar permite evitarea intrarea ţării în incapacitate de plată. Senatul SUA ar urma să aprobe acordul în cursul zilei de joi.

Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senatul SUA, a confirmat ajungerea la un acord. "Senatul acţionează astfel încât să scutească poporul american de o criză fără precedent. Parcursul acceptat de colegii noştri democraţi va feri poporul american de o criză pe termen scurt", a afirmat Mitch McConnell.

Preşedintele Joseph Biden avertizase, luni, opoziţia republicană asupra riscurilor generate de refuzul eliminării gradului de îndatorare suverană, în contextul în care, pe fondul disensiunilor politice, Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată. "Congresmenii republicani trebuie să îi lase pe democraţi să crească gradul de îndatorare suverană săptămâna aceasta. Dacă nu vreţi să ajutaţi la salvarea ţării, daţi-vă la o parte pentru a nu o distruge. Nu avem timp de amânări prin proceduri elaborate, necesare din cauza propunerilor republicanilor, cu zeci de voturi fără nicio certitudine, multe neavând nicio legătură cu gradul de îndatorare", a afirmat Joseph Biden luni, potrivit site-ului Axios.com.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat săptămâna trecută că gradul de îndatorare suverană trebuie modificat până pe 18 octombrie, altfel există riscul ca Statele Unite să intre în incapacitate de plată, ceea ce ar fi o premieră istorică. "Această situaţie probabil va cauza daune ireparabile economiei SUA şi pieţelor financiare mondiale", a declarat Janet Yellen.

Disputa dintre liderii democraţi şi cei republicani privind gradul de îndatorare suverană a blocat adoptarea bugetului SUA, iar Congresul a fost nevoit să aprobe un buget temporar.

Liderii republicani contestă multe dintre planurile Administraţiei Joseph Biden privind stimulentele sociale, majorări de taxe şi reconstrucţia infrastructurii.

(sursa: Mediafax)

×