x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollah a intrat în vigoare

Acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollah a intrat în vigoare

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2024   •   10:45
Acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollah a intrat în vigoare
Sursa foto: Hepta/Liban

O încetare a focului între Israel și Hezbollah a intrat în vigoare miercuri la ora locală 4.00. Ambele părți au acceptat un acord negociat de SUA și Franța. Civilii au început deja să se întoarcă în sudul Libanului.

Imediat după intrarea în vigoare a acordului la Beirut s-au auzit rafale de focuri dar nu se știe dacă a fost vorba despre un conflict sau despre o ceremonie în care s-a tras în aer. Coloane de mașini care transportau persoane strămutate din sudul Libanului în urma atacurilor israeliene din ultimele luni au început să se întoarcă în zonă după încetarea focului, potrivit Reuters.

Israelul își va retrage forțele treptat, în decurs de 60 de zile, pe măsură ce armata libanului va prelua controlul asupra teritoriului de lângă granița cu Israelul pentru a se asigura că Hezbollah nu își reconstruiește infrastructura în regiune, a anunțat președintele SUA, Joe Biden.

„Civilii de ambele părți vor putea în curând să se întoarcă în siguranță în comunitățile lor”, a spus Biden într-un discurs prin care a anunțat încheierea acordului.

Hezbollah nu a comentat oficial încetarea focului, dar un înalt oficial Hassan Fadlallah a declarat că, deși sprijină extinderea autorității statului libanez, grupul va ieși din război mai puternic. Iranul, care sprijină Hezbollah, a declarat că salută încetarea focului.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat pe platforma de socializare X că acordul a fost „punctul culminant al eforturilor întreprinse timp de multe luni cu autoritățile israeliene și libaneze, în strânsă colaborare cu Statele Unite”.

Ministrul de externe Abdallah Bou Habib a declarat că armata libaneză va avea cel puțin 5.000 de soldați dislocați în sudul Libanului, odată cu retragerea trupelor israeliene.

Netanyahu a spus că va respecta acordul, dar că va răspunde cu forță la orice încălcare a prevederilor de către Hezbollah.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: acord Israel hezbollah