x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzație: Putin recurge la un șiretlic pentru a invada Ucraina

Acuzație: Putin recurge la un șiretlic pentru a invada Ucraina

de Şerban Mihăilă    |    18 Feb 2022   •   07:45
Acuzație: Putin recurge la un șiretlic pentru a invada Ucraina

Departe de a crede afirmațiile ostentative ale Kremlinului privind începerea retragerii trupelor rusești de la granițele cu Ucraina, Statele Unite și-au intensificat războiul informațional contra Rusiei, încercând să-și mențină aliații în alertă maximă pentru a preîntâmpina un eventual atac-surpriză ordonat de Vladimir Putin. Casa Albă continuă să pună presiune pe președintele rus și caută să-și țină partenerii uniți, respingând categoric ceea ce consideră a fi o dezinformare din partea Moscovei și avertizând că pericolul unei invazii în Ucraina este la fel de mare. De cealaltă parte, rușii dau impresia că recurg la un pretext pentru a-și ataca vecinii.

În pofida declarațiilor administrației Putin, care susține că o parte din unitățile militare se întorc la bazele lor după un exercițiu de amploare, un oficial de rang înalt de la Washington a afirmat că Rusia a masat alți 7.000 de soldați la frontiera cu Ucraina, în ultimele zile. „Toate indiciile pe care le avem în acest moment sunt acelea că ei vor să pară gata de negocieri și dispuși să detensioneze situația doar de ochii lumii, în timp ce se mobilizează pe ascuns pentru război!”, a dezvăluit oficialul, citat de CNN, sub acoperirea anonimatului. 

Rusia ar regiza un pretext 

El a mai avertizat, miercuri seară, că Rusia ar putea regiza un incident pentru a avea un pretext să invadeze Ucraina, la granița căreia sunt masați 150.000 de militari pregătiți de atac. Oficialul a reluat astfel teza serviciilor americane de informații, care susțin că Moscova ar putea inventa o justificare pentru a invada Ucraina, prin producerea unor înregistrări video propagandistice, ce ar prezenta un atac înscenat, contra rebelilor proruși.

Deocamdată, separatiştii din estul Ucrainei, sprijiniţi și finanțați de Kremlin, au anunţat, ieri, că forţele guvernamentale ucrainene au deschis focul, pe teritoriul controlat de ei, de patru ori în ultimele 24 de ore. Acuzația a fost respinsă imediat de autoritățile de la Kiev. Acestea susțin că, de fapt, insurgenții proruși ar fi tras cu armament interzis asupra militarilor ucraineni, care însă nu ar fi ripostat.

Strategie americană

Noile acuzații ale SUA constituie cea mai recentă strategie a unei campanii de relații publice extrem de agresivă, care folosește informații declasificate. Obiectivele campaniei par a fi eliminarea elementului surpriză din partea lui Putin, precum și anularea efectelor tacticilor de dezinformare, folosite de obicei cu eficiență de către Moscova.

La Washington, sunt puțini cei care se îndoiesc de avertismentele administrației Biden în privința faptului că Putin este pregătit să-și invadeze vecinii în orice moment. Menținerea avertismentelor americane pe o perioadă de câteva săptămâni, la aceeași cotă ridicată de intensitate, ar putea afecta însă credibilitatea Casei Albe în lipsa unei invazii și, mai mult, are potențialul de a crea breșe între aliații NATO și între SUA și guvernul ucrainean. Firește, astfel de tensiuni ar acționa în favoarea obiectivelor strategice pe termen lung ale lui Putin.

Concomitent, deși susțin că sunt pregătite să negocieze, SUA și Rusia au divergențe foarte mari, în condițiile în care Putin a impus Occidentului condiții imposibile, precum oprirea extinderii NATO spre Est și retragerea blocului militar transatlantic pe liniile dinaintea anului 1997.

În aceste condiții, strategia SUA nu este lipsită de riscuri, deoarece l-ar putea împinge pe Putin la o decizie-limită, mai ales că, după cum suspectează unii lideri occidentali, acesta pare să accepte tot mai puține sfaturi de la oficiali ruși care ar fi dispuși să îi conteste opiniile.

Cu ochii pe Putin

Într-o confruntare propagandistică plină de informații greu de verificat este dificil de aflat care este realitatea din teren. În acest moment, este imposibil de stabilit dacă SUA încearcă cu adevărat să expună pregătirile pentru o invazie sau mușcă din momeala întinsă de Putin și dezvăluie mișcările de trupe ordonate de către liderul rus, care ar putea întreține astfel pe continentul european, chiar prin intermediul Washingtonului, o stare de insecuritate, îngrijorare și nerăbdare în privința următoarelor sale decizii. În acest context, imaginea președintelui rus nu ar avea decât de câștigat, amplificând ponderea internațională a Kremlinului. 

Lui Putin pare să-i convină această așteptare prelungită, în care toate privirile sunt ațintite asupra sa, iar Moscova a devenit capitala întâlnirilor diplomatice europene. Chiar dacă nu dă ordinul de atac, președintele rus are capacitatea de a ridica tensiunea crizei, de fiecare dată când îi convine să facă acest lucru. 

În plus, zilele și săptămânile de prelungire a incertitudinii ar putea discredita informațiile SUA, potrivit cărora o invazie este iminentă, ar slăbi vigilența Occidentului și ar oferi din nou Rusiei avantajul elementului-surpriză. Nu în ultimul rând, într-o confruntare pe termen lung, Moscova ar deține un atu, deoarece pentru ruși, Ucraina este mult mai importantă decât este pentru statele vestice.

Putin se află la putere de peste 20 de ani, a supraviețuit mai multor lideri occidentali și nu se mai ghidează de multă vreme după intervalul electoral de patru ani între alegeri, calendar care domină, spre exemplu, politica americană. În consecință, el este mult mai dispus să sacrifice bunăstarea economică națională decât un președinte american, îngrijorat de realegerea sa. Acesta este unul dintre motivele pentru care numeroși analiști consideră că el ar putea fi dispus să riște sancțiuni devastatoare din partea Occidentului, în eventualitatea unei invazii. 

Din această perspectivă, Putin pare un lider greu de citit, care, indiferent de momentul ales, nu ar ezita să atace Ucraina, când ar simți că Occidentul a lăsat garda jos.

×
Subiecte în articol: Ucraina Rusia vladimir putin