x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzatii uluitoare din Rusia. Moartea lui Chavez, COMPLOT al Statelor Unite ale Americii

Acuzatii uluitoare din Rusia. Moartea lui Chavez, COMPLOT al Statelor Unite ale Americii

06 Mar 2013   •   19:11
Acuzatii uluitoare din Rusia. Moartea lui Chavez, COMPLOT al Statelor Unite ale Americii
Sursa foto: Ghenadi Ziuganov

Moartea presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, ar fi facut parte dintr-un complot al Statelor Unite pentru eliminarea dușmanilor din America Latină, potrivit lui Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist din Rusia.

"Cum se face că șase lideri din țările latino-americane, care au criticat politica SUA și a încercat să creeze o alianță influenta pentru a fi state independente și suverane, s-au îmbolnăvit în același timp de aceeasi boala?", declarat Ziuganov la televiziunea publica rusa. "În opinia mea, nu e o coincidență", a continuat Ziuganov. El a cerut o investigație sub "controlul internațional" privind moartea lui Chavez.

Afirmația lui Ziuganov vine sa intareasca acuzațiile vicepreședintelui venezuelean Nicolas Maduro, care a afirmat săptămâna trecută că Chavez a căzut victimă unui complot "imperialist". "Vechii dușmanii ai patriei noastre cautat o modalitate de a-i ataca sănătatea", a declarat Maduro.

Hugo Chavez a murit la vârsta de 58 de ani, după o luptă de aproape doi ani cu cancerul, el însuși lansand ipoteza ca Statele Unite ar fi dezvoltat metode de a-si infecta dușmanii cu diferite boli. "Ar fi atât de ciudat sa inventeze tehnologia pentru a răspândi cancerul si noi sa aflam despre asta peste 50 de ani? Sunt atatea exemple in acest sens", spunea Chavez la sfârșitul anului 2011, după ce a fost diagnosticat cu aceasta boala.

Printre liderii la care face referire Ziuganov, diagnosticati cu cancer, se numara președintele actual al Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, președinte Braziliei, Dilma Rousseff, președintele Republicii Paraguay, Fernando Lugo, dar si fostul presedinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva.

×
Subiecte în articol: Rusia acuzatii sua moarte chavez complot