Echipajul navetei spaţiale americane Atlantis, care urmează să revină pe Terra vineri, va compărea astăzi - printr-o retransmisie prin satelit - în faţa unei comisii a Congresului SUA. Aceasta examinează bugetul NASA, informează AFP, citând o sursă din Senatul SUA.
Cei şapte astronauţi se vor putea exprima în faţa comisiei ca "invitaţi", a indicat senatoarea democrată Barbara Mikulski, care va prezida subcomisia Ştiinţe, dependentă de comisia senatorială însărcinată să repartizeze fondurile publice.
Administraţia Obama solicită un buget de 18,7 miliarde de dolari pentru 2010 pentru agenţia spaţială. Administratorul interimar al NASA, Christopher Scolese, va depune şi el mărturie în faţa parlamentarilor pentru a susţine această cerere.
Preşedintele Obama l-a primit marţi pe fostul astronaut Charles Bolden, care ar putea deveni primul conducător negru al NASA.
Citește pe Antena3.ro