x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Agenția spațială japoneză va lansa în spațiu un modul lunar și un satelit revoluționar

Agenția spațială japoneză va lansa în spațiu un modul lunar și un satelit revoluționar

de Redacția Jurnalul    |    26 Aug 2023   •   22:40
Agenția spațială japoneză va lansa în spațiu un modul lunar și un satelit revoluționar

Un satelit revoluționar care va analiza obiectele cerești într-o metodă diferită și modulul lunar „Moon Sniper" vor fi lansate în spațiu de Agenția spațială japoneză, potrivit CNN.

Agenția japoneză de explorare aerospațială (JAXA) ar trebui să lanseze duminică misiunea XRISM. Lansarea se va face din Japonia.

Satelitul denumit „X-Ray Imaging and Spectroscopy Mission" este lansat în cadrul unei misiuni comune JAXA, NASA, Agenția Spațială Europeană și Agenția Spațială Canadiană.

Alături de satelit, va fi lansat în spațiu SLIM (Smart Lander for Investigating Moon - sonda inteligentă pentru investigarea Lunii), aparținând JAXA. Acest echipament de explorare este conceput pentru a demonstra că se poate realiza o aterizare „punctuală" într-un loc fix pe o suprafață de cel mult 100 de metri. Sonda se bazează pe o tehnologie de aterizare de înaltă precizie ceea ce a făcut ca misiunea să primească porecla Moon Sniper (Lunetistul Lunii).

Lansarea a fost deja reprogramată de două ori din cauza vremii nefavorabile. Agenția japoneză a anunțat că XRISM și SLIM vor decola de la bordul unei rachete H-IIA de la Centrul Spațial Tanegashima, duminică, la ora 20:26 ET, sau luni, la ora 9:26 a.m., ora standard a Japoniei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: japonia lansare