x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro pentru a-i ține pe sirieni departe de Europa

Ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro pentru a-i ține pe sirieni departe de Europa

05 Mar 2020   •   20:50
Ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro pentru a-i ține pe sirieni departe de Europa
Sursa foto: European Union

Comisia Europeană pregăteşte un ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro pentru refugiaţii sirieni din Turcia şi mai multe alte măsuri pentru a aplana tensiunile cu lideii de la Ankara, informează AFP, citând o sursă europeană.

Finanţarea de 500 de milioane de euro ar veni în completarea celor şase miliarde de euro alocate în cadrul acordului încheiat în 2016 pentru a finanţa programele desfăşurate de ONG-uri în favoarea celor circa 3,7 milioane de refugiaţi sirieni în Turcia, a explicat această sursă.

Executivul comunitar prezidat de germana Ursula von der Leyen (foto) propune, de asemenea, facilitarea acordării de vize în favoarea cetăţenilor turci.

Negociată în mare grabă de europeni, preocupați să pună capăt cu orice preț unei crize în care peste un milion de imigranți pătrunseseră în Europa cu numai un an înainte, înțelegerea  dintre UE și Turcia a intrat în vigoare, la 1 iunie 2016. Potrivit acordului, Bruxellesul se angaja să plătească Ankarei 6 miliarde de euro, să acorde celor 82 de milioane de cetățeni turci dreptul de a călători fără viză în spațiul blocului comunitar și, de asemenea, să reia negocierile de aderare a Turciei la UE. În schimb, turcii se angajau să oprească valul de imigranți spre Europa și să-i ia înapoi pe imigranții și refugiații care au ajuns ilegal în Grecia de pe teritoriul Turciei.

Punând presiune pe UE și NATO, în încercarea de a obține sprijinul Occidentului pentru operațiunile militare turce din nordul Siriei, Ankara a deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, frontierele Turciei cu Europa, permițând trecerea liberă a imigranților.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat la rândul său, miercuri, deblocarea unui ajutor de urgenţă de 170 de milioane de euro "pentru cele mai vulnerabile persoane din Siria" în cadrul unei vizite la Ankara. Finanţarea nu este inclusă în ajutorul de 500 de milioane de euro pentru refugiaţi.

Din cele 6 miliarde, 4,7 miliarde au fost angajate, iar din această sumă, 3,2 miliarde au fost deja plătite, susține Comisia Europeană.

×
Subiecte în articol: ajutor turcia ue imigranti