x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri în Grecia: conservatorii lui Mitsotakis în frunte

Alegeri în Grecia: conservatorii lui Mitsotakis în frunte

de Redacția Jurnalul    |    21 Mai 2023   •   23:40
Alegeri în Grecia: conservatorii lui Mitsotakis în frunte
Sursa foto: Hepta

Alegeri în Grecia. Potrivit sondajelor la ieșirea de la urne, conservatorii lui Mitsotakis sunt în frunte. Premierul ar fi obținut între 40-36% din voturi, Syriza între 29-25%.

Potrivit primelor sondaje la ieșirea de la urne cu privire la alegerile din Grecia, realizate de radiodifuzorul Ert, partidul Noua Democrație al premierului demisionar Kyriakos Mitsotakis este dat cu între 40 și 36% din voturi.

Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, se situează în schimb între 29 și 35 de procente.

Pasok, a treia forță politică, ar fi obținut între 12,5% și 9,5%.

Aproape 10 milioane de cetățeni au fost chemați la urne în Grecia pentru a alege noul guvern.

Optimismul în principalul partid al stângii grecești este „prudent”, deoarece la urne erau așteptați 438.000 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, în rândul cărora procentul de indeciși este de aproximativ 10%. Un rezervor din care liderul opoziției, Alexis Tsipras, speră să îl ajungă din urmă pe principalul rival și să încerce să formeze un guvern de coaliție progresistă cu celelalte partide, inclusiv cu Pasok, a treia forță politică a țării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mitsotakis Grecia