x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegerile din Grecia: Partidul Noua Democrație, aflat la putere, a câștigat detașat 

Alegerile din Grecia: Partidul Noua Democrație, aflat la putere, a câștigat detașat 

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2023   •   12:00
Alegerile din Grecia: Partidul Noua Democrație, aflat la putere, a câștigat detașat 
Sursa foto: Hepta

Partidul conservator Noua Democrație, aflat la putere, a câștigat alegerile naționale din Grecia. Victoria este clară și, potrivit calculelor, formațiunea politică ar mai avea nevoie de doar cinci locuri în Parlament pentru a obține majoritatea necesară formării unui nou guvern.

Liderul Noua Democrație, Kyriakos Mitsotakis, care ocupă și funcția de premier al Greciei a catalogat victoria partidului său drept un „cutremur politic", potrivit BBC.

Partidul său de centru-dreapta are aproape 41% din voturi. Mitsotakis a obținut 146 de locuri, cu cinci locuri mai puțin decât cele 151 necesare pentru formarea unui guvern.

Rivalul său de centru-stânga, Alexis Tsipras, l-a felicitat, partidul său Syriza urmând să obțină un rezultat slab de circa 20%.

Mitsotakis a declarat că rezultatul a arătat că grecii au dat partidului său un mandat pentru o guvernare de patru ani.

„Oamenii au vrut să aleagă o Grecie condusă de un guvern majoritar și de Noua Democrație fără ajutorul altora", a spus el în discursul de victorie.

Comentariile premierului au fost interpretate ca o indicație că nu va căuta să împartă puterea cu un alt partid, ci va merge la un al doilea scrutin la sfârșitul lunii iunie. Potrivit sistemului electoral din Grecia, la al doilea scrutin partidul câștigător în alegeri poate obține locuri bonus.

Președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, îi va oferi lui Mitsotakis un mandat pentru a forma o coaliție. Probabil, acesta va refuza și dacă celelalte partide nu vor putea forma o coaliție, un guvern interimar va conduce țara până la noi alegeri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alegeri grecia noua democratie