x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegerile prezidențiale din Polonia vor avea loc pe 28 iunie

Alegerile prezidențiale din Polonia vor avea loc pe 28 iunie

14 Mai 2020   •   14:11
Alegerile prezidențiale din Polonia vor avea loc pe 28 iunie

Alegerilor prezidenţiale din Polonia ar putea avea loc pe 28 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Michal Dworczyk, citat de dpa.

Acestea erau programate inițial pe 10 mai. A fost luată în calcul și varianta votului prin corespondență însă opoziția a argumentat că scrutinul nu se poate desfășura exclusiv online. 

La începutul acestei săptămâni, parlamentul a aprobat modificarea legii electorale, permiţând celor aproximativ 30 de milioane de alegători să opteze între votul prin poştă sau prin prezentarea la urne.

Decizia finală privind data îi revine preşedintelui parlamentului polonez.

×
Subiecte în articol: Polonia alegeri prezidentiale