x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Nu toți sunt lași!” Rușii de rând, judecați pentru criticile aduse invaziei din Ucraina

„Nu toți sunt lași!” Rușii de rând, judecați pentru criticile aduse invaziei din Ucraina

de Şerban Mihăilă    |    19 Iun 2023   •   07:00
„Nu toți sunt lași!” Rușii de rând, judecați pentru criticile aduse invaziei din Ucraina

A fost nevoie de aproximativ un an pentru ca autoritățile de la Moscova să-și strângă tentaculele în jurul muzicianului și activistului ecologist Alexander Bahtin, în vârstă de 51 de ani, unul dintre miile de ruși arestați, după ce au criticat războiul lui Putin din Ucraina. Spre deosebire de atenția acordată opozanților proeminenți ai Kremlinului, procesele rușilor de rând se derulează, de obicei, departe de ochii și urechile opiniei publice.

La înfățișarea lui Bahtin au fost prezenți mama acestuia și un prieten. Mama a fost chemată în sala de judecată în calitate de martor, în procesul împotriva propriului fiu.

„Alexander nu ar face rău niciunei muște. El protejează animalele, este un ecologist.”, a declarat pentru AFP, cu lacrimi în ochi, Liudmila Bahtina.

Bătrâna, în vârstă de 79 de ani, abia a apucat să îi atingă brațul fiului ei, în timp ce acesta era condus, încătușat, în sala de judecată, relatează agenția franceză de știri.

Ea îl văzuse de două ori de când acesta a fost reținut, pe motiv că a răspândit „informații false” despre armata rusă - fapt pentru care riscă acum până la 10 ani de închisoare.

Acuzația se bazează pe trei postări pe rețelele de socializare, din martie-aprilie 2022, în care Bahtin vorbea despre moartea civililor și îl învinovățea pe președintele rus, Vladimir Putin, pentru acest conflict.

Un an mai târziu, el a fost arestat brusc în orașul său natal, Mitishchi, în suburbiile Moscovei.

„Toată lumea din cartierul nostru a fost șocată!”, a mărturisit Bahtina.

„Arestați-mă și pe mine!”

În fața instanței, femeia a declarat: „Mi-am semnat mărturia fără să o citesc”. Bahtina a precizat că declarația scrisă a părut lungă în comparație cu interviul pe care l-a avut cu anchetatorul.

„Credeți că armata rusă duce la îndeplinire un genocid al populației ucrainene?”, a întrebat-o procurorul. „Eu, nu!”, a răspuns ea. „Dar fiul tău? Și care este părerea lui despre președinte?”, și-a continuat procurorul interogatoriul. „Fiul meu este un pacifist, este împotriva războiului. La fel și eu. Puteți să mă arestați și pe mine!”, a sunat replica femeii.

Judecătorul l-a invitat apoi pe Bahtin să o interogheze pe mama sa. „Când te-au interogat pe 6 martie, ți-au spus că ai dreptul să refuzi să depui mărturie împotriva mea?”, a întrebat Bahtin, cu voce răgușită. „Nu!”, a strigat femeia.

Audierea a fost amânată până la 20 iunie, într-o procedură standard. Bahtin, care suferă de bronșită și de probleme cardiace, potrivit mamei lui, va rămâne în arest.

„Țara mea, ai înnebunit”

Cu câteva ore înainte de înfățișarea lui Bahtin, într-o altă suburbie a Moscovei, Anatoli Roshchin, în vârstă de 75 de ani, a fost, la rândul lui, judecat.

Tribunalul orașului Lobnia l-a acuzat pe inginerul aeronautic pensionat de discreditarea armatei pe o serie de publicații online. El ar putea fi condamnat la o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

„Astfel de cazuri devin tot mai frecvente.”, a afirmat avocatul său, Evgenia Grigorieva, pentru AFP.

La începutul conflictului, Roshchin a recurs la un gest de pichetare solitară, de protest, în fața primăriei din Lobnia.

„Țara mea, ai înnebunit”, scria pe pancarta sa. Majoritatea trecătorilor s-au făcut că nu-l văd. „Le era frică.”, a explicat el, ulterior. „Dacă rușilor nu le-ar fi fost frică să iasă în stradă, nu ar fi existat un război. Noi suntem responsabili pentru acesta.”, a precizat el.

Simțindu-se „vinovat” în legătură cu agresiunea Rusiei în Ucraina, Roshchin a decis să continue să posteze pe rețelele de socializare, în pofida procesului în curs de derulare.

„Un opozant care șoptește «Glorie Ucrainei!» la urechea soției sale nu este cu adevărat un opozant! Vreau ca ucrainenii să știe că nu toți rușii sunt lași!”, a mai spus el.

Peste 20.000 de persoane au fost reținute în Rusia pentru că au protestat față de conflictul din Ucraina, conform unei statistici prezentate de grupul independent de apărare a drepturilor omului OVD-Info.

Mii de persoane au fost acuzate că au publicat „informații false” despre ofensivă, altele fiind acuzate de „discreditarea” armatei.

×
Subiecte în articol: Alexander Bahtin Ucraina