x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alitalia umblă cu avionul vopsit, să nu se compromită cu Carpatair

Alitalia umblă cu avionul vopsit, să nu se compromită cu Carpatair

de Marina Constantinoiu    |    05 Feb 2013   •   18:26
Alitalia umblă cu avionul vopsit, să nu se compromită cu Carpatair

Compania Alitalia recunoaşte ceea ce revista germană Der Spiegel dezvăluia luni: sâmbătă noaptea, logo-ul companiei, inscripţionat pe aeronava ATR-72 aparţinând companiei Carpatair şi care efectua zboruri interne pentru Alitalia, avion ieşit de pe pistă la Roma, a fost eliminat.

În fotografiile realizate imediat după incidentul de pe aeroportul din Roma, logo-ul companiei italiene era vizibil “de la o poştă”. Până a doua zi însă acesta fusese acoperit cu vopsea albă, după cum arată şi imaginile prezentate de revista germană. Gestul a fost explicat şi asumat de compania italiană: pentru a evita publicitatea negativă, conform Daily Mail.

Avionul, care a decolat de la Pisa şi a sosit la Roma-Leonardo da Vinci după o oră, a ajuns în spaţiul verde de lângă pistă, din motive încă neclare. Din relatările presei, pilotul ar fi avut mai multe tentative de aterizare şi a reuşit până la urmă să aducă aparatul la sol, dar nu pe pistă, ci în spaţiul verde, manevra distrugând trenul de aterizare al aparatului. Dintre cei 46 de pasageri, 16 persoane au fost rănite, două dintre acestea necesitând spitalizare.

“Practică obişnuită”
Avionul, care în momentul incidentului avea numele companiei aeriene italiene inscripţionat pe o suprafaţă impresionantă a sa, a fost revopsit, fiind păstrate doar un mic steag românesc, indicând originea proprietarului aparatului, şi codul de identificare. Alitalia susţine acum că vopsirea avionului este o practică obişnuită în întreaga lume, pentru protejarea reputaţiei brandului.

Directorul de operaţiuni al Alitalia, Giancarlo Schisano, a declarat pentru The Daily Telegraph că acest lucru a fost decis “cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre un avion aparţinând Alitalia”.

Pasageri de la bordul avionului au declarat că Alitalia a recurs la o înşelătorie, pentru că ei au crezut că zboară cu un avion aparţinând companiei. O femeie care s-a aflat la bord a declarat pentru presa italiană:”Am cumpărat biletul online, de pe site-ul Alitalia, şi toate indicaţiile erau cu Alitalia. Ceea ce s-a întâmplat este o ruşine”, relatează Daily Mail.

Neclar
Iniţial, Alitalia a declarat, într-un comunicat, că avionul Carpatair fusese implicat în nefericitul incident din cauza vântului prea puternic – de 50 de kilometri pe oră. Ulterior, directorul operaţional al companiei italiene, Giancarlo Schisano, a revenit asupra poziţiei Alitalia, afirmând, duminică, faptul că “a bătut vânt puternic, dar aeroportul era deschis, aşadar se pare că nu aceasta a fost cauza” incidentului, notează Sky TG24 şi AFP. Schisano a adăugat că operatorul românesc a avut trei incidente în ianuarie 2013, în care au fost implicate două avioane ATR-72, care efectuau zboruri pentru Alitalia.

×
Subiecte în articol: carpatair alitalia