x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii le furnizează drone şi blindate Humwee ucrainenilor

Americanii le furnizează drone şi blindate Humwee ucrainenilor

de Marina Constantinoiu    |    12 Mar 2015   •   10:40
Americanii le furnizează drone şi blindate Humwee ucrainenilor

Statele Unite vor suplimenta ajutorul acordat Ucrainei cu echipamente neletale în valoare de 75 de milioane de dolari.

Totodată, americanii au introdus pe lista neagră a sancţiunilor financiare noi nume de separatişti proruşi precum şi o bancă rusă activă în Crimeea. Casa Albă a anunţat aceste măsuri după o convorbire telefonică între vicepreşedintele Joe Biden şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. În această convorbire, cei doi lideri au discutat şi despre noile sancţiuni impuse de SUA împotriva separatiştilor din estul ţării, a unei bănci ruse şi a unor foşti miniştri ai precedentului guvern de la Kiev.

Departamentul Trezoreriei a anunţat miercuri că opt responsabili din regiunea separatistă Doneţk şi Banca Naţională Comercială Rusă, activă în regiunea Crimeii după anexarea acestui teritoriu de către Rusia, au fost adăugaţi la lista neagră americană.

Trei foşti demnitari din Guvernul fostului preşedinte Viktor Ianukovici, printre care fostul premier Mikola Azarov, sunt şi ei vizaţi de noile sancţiuni, care prevăd îngheţarea unor eventuale bunuri deţinute în SUA şi le interzic americanilor să facă afaceri cu ei.

Statele Unite vor trimite Ucrainei un mic număr de drone neînarmate, vehicule blindate Humvee, echipamente de comunicaţii, radare şi echipamente medicale, inclusiv ambulanţe militare, relatează corespondentul RRA la Washington.

Ar fi vorba, între altele, despre sisteme de drone mici “Raven”, care pot fi lansate cu mâna.

SUA au trimis deja şi alte echipamente neletale Ucrainei pentru a o sprijini în luptele împotriva separatiştilor proruşi, precum radare antimortiere sau dispozitive pentru vedere nocturnă.

Casa Albă, care susţine regimul de la Kiev, nu a luat încă nicio decizie privind trimiterea de arme letale precum rachetele antiblindate solicitate de Ucraina.

Mai mulţi responsabili americani de rang înalt din domeniul apărării s-au pronunţat în favoarea trimiterii de armament letal Ucrainei, dar aliaţii SUA din cadrul NATO, precum Germania şi Franţa, se opun unei astfel de decizii, temându-se de o escaladare a conflictului.
Casa Albă a mai arătat că vicepreşedintele Biden şi-a declarat îngrijorarea în legătură cu încălcarea de către separatiştii sprijiniţi de Rusia a acordurilor de încetare a focului ca şi în legătură cu refuzul acestora de a permite accesul observatorilor internaţionali în teritoriul controlat de ei.

Cory Fritz, purtătorul de cuvânt al speakerului Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, a reacţionat imediat reafirmând că noua asistenţă va fi complet ineficientă. Membrii Congresului au cerut în mod repetat preşedintelui Obama să trimită Ucrainei arme defensive letale.

×