Un român din Franţa a fost condamnat de justiţia din această ţară pentru o cerere în căsătorie mai puţin obişnuită.
Bogdan Anghel s-a îndrăgostit lulea de minora de 14 ani Rodica, tot româncă, pe care a cerut-o de soţie părinţilor ei, care nici nu au vrut să audă de aşa ceva. Povestea s-a petrecut în 2007, în Montreuil, în apropiere de Paris. Supărat de refuzul părinţilor fetei, Bogdan, împreună cu vărul lui de 24 de ani şi prietena acestuia, de 20 de ani, au ademenit-o pe fată, care a urcat de bunăvoie în maşina lor şi au dus-o la ei acasă, unde au stat timp de şase ore. La un moment dat, Rodica i-a dat telefon mamei ei, iar Poliţia din Bourges a reuşit să localizeze convorbirea şi să dea de urma adolescentei. Bogdan a fost imediat arestat şi, din septembrie 2007, stă la închisoare, fiind condamnat la 16 luni de detenţie. El urmează să iasă în câteva zile. Vărul lui Bogdan şi prietena sa au fost şi ei condamnaţi la 12 şi, respectiv, 10 luni de închisoare. Toţi trebuie să plătească şi 2.500 de euro pentru prejudiciile aduse adolescentei, plus dobânzile aferente acestei sume, din 2007 şi până în prezent. Procurorul de caz nu a omis, la ultima şedinţă de judecată, de ieri, să condamne "modalităţile de funcţionare intolerabile, învechite şi şocante" faţă de tinerele din comunitatea românească.
Citește pe Antena3.ro