Statele Unite ar putea investi 100 de miliarde de dolari pentru un scut antirachetă inutil, dacă vor duce la îndeplinire proiectul administraţiei George W. Bush privind amplasarea unui sistem defensiv în Europa.
Mai multe studii independente au ajuns la concluzia că scutul ar putea fi un eşec după 24 de ani, relatează publicaţia USA Today, preluată de Mediafax.
PROTECŢIE, DOAR PENTRU UNII
Interceptoare de la sol similare celor care ar urma să fie amplasate în Europa au eşuat să îşi atingă ţintele în cinci din 13 teste, potrivit Pentagonului. Acesta nu şi-au demonstrat abilitatea de a detecta ţinte false, a anunţat şi Curtea de Conturi (GAO).
Sistemul european, proiectat ca o posibilitate de apărare în cazul în care Iranul dezvoltă arma nucleară, ar lăsa părţi din Europa neprotejate de rachetele iraniene.
UŞOR DE PĂCĂLIT
Analize tehnice independente au arătat că Iranul şi Coreea de Nord, care au un program nuclear, ar putea induce sistemul în eroare folosind simple măsuri de contracarare, cum ar fi un balon, susţine David Wright din cadrul Union of Concerned Scientists. "Cred (...) că acest sistem va fi capabil să oprească un atac nuclear? Răspunsul este negativ", a declarat acesta.
Charles McQueary, care conduce testele Agenţiei americane de apărare antirachetă, a spus unei comisii a Congresului luna trecută că sistemul amplasat în SUA "a demonstrat o capacitate limitată de apărare în faţa unei simple ameninţări cu rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, lansată din Coreea de Nord". Fizicianul Richard Garwin a apreciat că "sistemul nu merită să fie instalat, deoarece ar fi inutil", având în vedere că poate fi uşor învins de ţinte false. Preşedintele Statele Unitor, Barack Obama, a sugerat că analizează o posibilă renunţare la sistemul european în schimbul ajutorului Rusiei pentru oprirea ambiţiilor nucleare ale Iranului. În timpul campaniei sale electorale, Obama a spus că va susţine sistemul antirachetă dacă acesta se va dovedi fezabil.
Citește pe Antena3.ro