x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Andrei Ivanţoc: Eu nu plec de aici. Să plece veneticul de Voronin. Poate că aşa vom trăi şi noi liberi!

Andrei Ivanţoc: Eu nu plec de aici. Să plece veneticul de Voronin. Poate că aşa vom trăi şi noi liberi!

24 Iul 2009   •   00:00
Andrei Ivanţoc: Eu nu plec de aici. Să plece veneticul de Voronin. Poate că aşa vom trăi şi noi liberi!

Eliberat în urmă cu doi ani din închisorile din Transnistria, Andrei Ivanţoc - unul dintre membri "Grupului Ilaşcu", a fost uitat destul de repede de conaţionali. Şomer în Moldova, Ivaţoc a trebuit să îşi caute de lucru în străinătate, de unde s-a întors înainte de alegerile din 5 aprilie. Pentru ca tacâmul să fie complet pentru omul care a înfundat 15 ani puşcăria pentru ideile sale, în timpul evenimentelor din 7 aprilie a fost arestat de poliţie. S-a ales cu o comoţie cranio-cerebrală, cu plăgi deschise la cap şi cu o fractură la antebraţ!



Cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din 29 iulie, Andrei Ivanţoc a vorbit într-un interviu acordat Agerpres, preluat de Antena3, despre situaţia sa, despre politica exercitată în Republica Moldova, dar şi despre viitorul pe care mai devreme sau mai târziu doreşte să-l trăiască împreună cu conaţionalii săi.

 "Să părăsesc Basarabia? Nu... Eu de-aici nu mă duc. Doar, Dumnezeu ştie ce poate să se întâmple, să mă declare persona non grata sau să mă forţeze să plec. Poate doar aşa. Eu sunt Acasă, la mine. Să se ducă veneticul acela de Voronin, să-şi strângă el valiza şi să se ducă în pacea Domnului. Vrem şi noi să trăim liberi", susţine  Andrei Ivanţoc în debutul interviului acordat.


După ce aţi îndurat 15 ani în temniţele transnistrene, aţi fost la 7 aprilie victimă a represiunii regimului Voronin. Cum s-a întâmplat?
Andrei Ivanţoc: Pe 7 aprilie am fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu soţia. Din Piaţă, am mers apoi cu tot tineretul, dar erau şi oameni maturi şi oameni mai în vârstă, spre preşedinţie şi parlament. Si era totul paşnic, lumea era paşnică, unii mergeau înspre preşedinţie, alţii se întorceau în Piaţă. Şi au fost infiltraţi poliţişti în civil, komsomoliştii lui Voronin, şi au început a face provocări. Au început să arunce cu pietre în clădirea preşedinţiei. Eu şi Eudochia stăteam împreună cu ceilalţi oameni pe trotuar şi la un moment dat s-a auzit o gălăgie puternică. Când ne-am uitat înapoi, în spatele nostru ajunseseră scutierii. Erau echipaţi cu tot echipamentul, aveau cagule, scuturi, bastoane, erau foarte bine echipaţi. Şi au început să dea în noi... Am început să le zic: "Ce faceţi, vă bateţi fraţii, surorile, mamele voastre?"... Şi nu au reacţiont nicidecum. Încă şi mai înfocaţi au început a bate. Ne-au înconjurat, pe Eudochia au lovit-o cu scutul şi au aruncat-o într-un pom. Apoi au început a mă bate pe mine şi răcneau cuvinte murdare în ruseşte - nu e exclus să fi fost şi forţe speciale ruseşti... M-au bătut de-a binelea, că mi-au rupt o mână, mi-au crăpat pielea de pe cap în trei locuri. Dar, mulţumesc Domnului, că am rămas în viaţă şi de data asta, că tot eram în sânge, nu vedeam nimic. Auzeam numai cum striga lumea, care m-a ajutat să ies din mâinile lor. După aceea m-au luat nişte tineri, mi-au şters faţa de sânge, m-au bandajat şi au chemat salvarea. A venit salvarea, mi-au acordat primul ajutor, am fost la Spitalul "Sfânta Treime", unde m-au cusut la cap şi pe urmă am fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde mi s-au făcut radiografii, mi s-a pus mâna în ghips şi mi-au recomandat să mă internez în spital. Am refuzat şi am venit iar în Piaţă ... Vreau să spun că în spital erau poliţişti în civil, care îşi băteau joc de băieţii aceia răniţi aduşi acolo, mulţi în cătuşe. Majoritatea poliţiştilor vorbeau în rusă. Erau şi tineri de la Academia de Poliţie, scoşi să se bată cu fraţii lor şi chiar spuneau: "Pe noi ne-au scos, ne-au trimis aici, ce suntem vinovaţi noi". Acum sunt dovezi că au fost implicate forţele de ordine. Sunt dovezi clare că erau poliţişti îmbrăcaţi în civil care au fost provocatori. Ei au început şi cu aruncatul de pietre. A fost un plan gândit şi gândit iarăşi la Moscova ca să discrediteze Ţara Română, să spună încă o dată "uitaţi-vă ce face România, se amestecă în treburile Moldovei" şi aşa mai departe. Lucrurile sunt clare ca bună ziua că totul a fost gândit de Rusia. De aceea au şi ridicat drapelul românesc pe clădirea parlamentului şi pe cea a preşedinţiei, unde nu e simplu deloc să ajungi acolo. Mai mult, jos stăteau scutierii, acolo nu a intrat nimeni în afară de provocatori, care au fost lăsaţi să intre şi care ştiau ce trebuie să facă... Au vrut să distrugă şi opoziţia, să ascundă fraudele ce au avut loc în alegerile din 5 aprilie. Sunt dovezi şi eu insist că, dacă vrem să dovedim adevărul, trebuie să aducem o comisie europeană care să arate adevărul. Ceea ce au făcut comuniştii - comisia aceea parlamentară în frunte cu Vladimir Ţurcanu - nu-i serios. Ţurcanu a fost ministru de interne, sunt dovezi că el dădea indicaţii cum să se ridice drapelul la preşedinţie...

Cum vă simţiţi acum, după bătăile suferite?
Andrei Ivanţoc: Acum, mulţumim Domnului, mai bine... După ce am făcut comoţie cerebrală, am stat în spital. După aceea am venit acasă, dar nu mă puteam ridica, aveam ameţeli şi cădeam jos. Am fost din nou la medic, am primit medicamente şi parcă acum mi-am mai revenit oleacă.

Cu toate problemele şi suferinţele pe care le-aţi avut şi care, parcă, nu se mai sfârşesc, vă văd pe amândoi, şi pe d-voastră şi pe soţia d-voastră, plini de nădejde că lucrurile se vor schimba în bine.
Andrei Ivanţoc: Speranţa, ştiţi, că moare ultima, cum se spune. Eu cred că o să ieşim noi la lumină şi om da noi jos fărădelegile comuniste. Pentru că tot ce s-a făcut de când sunt ei la putere a fost împotriva neamului, a poporului român, a limbii, culturii, împotriva românilor din Basarabia. Dar sper că va fi în voia Domnului şi i-om da jos. Sper că opoziţia asta de acum va face ceva bine şi mai sper că vom ieşi până la urmă la liman.

La 2 iunie s-au împlinit doi ani de când aţi fost eliberat din temniţele regimului ilegal din Transnistria. Câţi îşi mai amintesc de d-voastră ?
Andrei Ivanţoc: Câţi îşi mai amintesc sau dacă îşi mai aminteşte cineva? Nu ştiu... Puţină lume... În afară de fraţi, surori, de câţiva ziarişti cu suflet, nimeni. Mă gândesc că asta e normalitatea neamului nostru. Am înţeles că nu se preţuieşte nimic şi cât este omul în forţă şi mai poate face ceva, atunci se mai uită câte cineva la dânsul şi-l mai ajută cu ceva. După aceea... Ştiţi, când ieşi de acolo (din închisoare, n.red.), preţuieşti foarte mult sănătatea, libertatea, lumina, căldura, frumuseţea, verdeaţa, tot şi nu înţelegi ce se prea întâmplă... După aceea, îţi dai seama că cel sătul nu-l înţelege pe cel flămând, că cel sănătos nu-l înţelege pe cel bolnav... şi asta e trist.

Înţeleg foarte bine ce spuneţi şi de aceea vă întreb cum v-aţi descurcat? Ştiu că aţi fost amândoi plecaţi o perioadă în Italia, în căutarea unui loc de muncă acolo.
Andrei Ivanţoc: Suntem înregistraţi la Oficiul forţelor de muncă ca şomeri. În primele şase luni am primit 250 de lei (aprox. 20 de dolari), după şase luni gata, nu am mai primit nimic. De aceea am plecat în Italia. Pentru bărbaţi acolo este problematic să găseşti de lucru, Eudochia a lucrat acolo patru luni de zile. Şi a trebuit să venim acasă să mai urmez un tratament medical. Din partea comuniştilor n-am avut noi nimic şi chiar să ne fi propus ceva, aveam să refuzăm, pentru că ei sunt ceea ce sunt. Au făcut atâta nenorocire pe pământul ăsta, au distrus atâta, că nici nu ai ce vorbi cu ei, nici ce cere, nici ce lua de la ei. V-am mai spus că, în "90, acelaşi Voronin era ministru de interne aici şi metodele practicate atunci împotriva celor care vroiau să treacă la grafia latină, să înveţe în limba română, le-a practicat şi pe 7 aprilie. Şi de aceea de aici, din Moldova, nu am aşteptat şi nu aştept nimic. Dar... nici din Ţară... Eu sunt mulţumit că în perioada cât am fost acolo în temniţă, n.red, Ţara, toţi românii de pretutindeni mi-au purtat de grijă şi mi-au dat tărie şi am ieşit de acolo. Am simţit susţinerea asta şi de aceea sunt împăcat.

Ştiu că vă puneţi foarte multe întrebări. Care vă frământă cel mai mult?
Andrei Ivanţoc: Cel mai mult mă întreb - Doamne, ce ar fi trebuit să fac şi n-am făcut? Apoi - Ce n-ar fi trebuit să fac şi am făcut? Pe urmă mă întreb de ce am ajuns noi mai rău ca în "90. De ce la noi trecutul a revenit? Toţi vorbesc la noi ruseşte. Economia Moldovei e în mâna ruşilor. Mă întreb de ce aşa şi nu ne apropiem şi noi de Ţară. De mult, încă din "90, puteau să nu mai fie hotarele astea pe Prut. Cine a pus piedicile? Ştim că Rusia, asta e clar. Dar, dintre ai noştri, cine a fost interesat să facă aşa ceva? Nu vedeţi că mişcarea de renaştere naţională, care a fost foarte puternică, a fost distrusă complet? ... Sper că istoria o să deschidă pagina şi o să vedem. Dar mă întreb de ce trebuia ca atâţia oameni să-şi piardă viaţa, ca atâţia să fie chinuiţi...  (O.C.)

×
Subiecte în articol: externe moldova voronin basarabia