x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angajați de la ambasada SUA din Havana au suferit probleme inexplicabile de sănătate. Motivul, un dispozitiv sonic ascuns

Angajați de la ambasada SUA din Havana au suferit probleme inexplicabile de sănătate. Motivul, un dispozitiv sonic ascuns

25 Aug 2017   •   13:30
Angajați de la ambasada SUA din Havana au suferit probleme inexplicabile de sănătate. Motivul, un dispozitiv sonic ascuns

Cel puțin 16 angajați guvernamentali din SUA, asociați cu ambasada SUA în Havana, au suferit probleme de sănătate inexplicabile, inclusiv pierderea auzului, despre care oficialii cred că ar putea fi cauzate de un dispozitiv sonic ascuns, scrie The Guardian.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauret, a declarat, joi, că rapoarte legate de „incidente” au început în toamna anului 2016 și s-au încheiat în aprilie anul acesta.

Recent, oficialii SUA au declarat că se pare că aceste simptome au apărut ca urmare a unui dispozitiv sonic ascuns. Cu toate acestea, Heather Nauret a declarat că nu a fost găsit niciun dispozitiv și, de asemenea, niciun autor și ca SUA este ajutată de Cuba cu investigațiile.  „Luam această situație extrem de în serios”, a spus acesta.

La începutul acestei luni, Departamentul de Stat al SUA a dezvăluit că a expulzat doi diplomați de la ambasada cubaneză la Washington în mai, după ce americanii din Cuba „au raportat incidente care au provocat o varietate de simptome fizice”.

×
Subiecte în articol: Cuba ambasada sua havana