x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel candidează pentru al patrulea mandat de cancelar

Angela Merkel candidează pentru al patrulea mandat de cancelar

01 Aug 2015   •   21:56
Angela Merkel candidează pentru al patrulea mandat de cancelar
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Cancelarul german Angela Merkel, în funcţie din 2005, a decis să candideze pentru un al patrulea mandat şi a început deja pregătirile pentru campania din 2017, scrie sâmbătă publicaţia Der Spiegel, citând o sursă care a preferat anonimatul, transmite Reuters.

'Merkel a decis, evident, să candideze din nou în 2017', afirmă Der Spiegel, menţionând că liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a avut recent o întâlnire cu secretarul general al formaţiunii, Peter Tauber, directorul său de campanie, şi cu Klaus Schueler, managerul politic al CDU, pentru a discuta despre strategia viitoarei campanii.

'Operaţiunile de campanie ar trebuie să aibă baza la sediul de partid al CDU. În urma întâlnirii, a început recrutarea personalului de campanie', mai scrie publicaţia.

Dna Merkel, care a împlinit 61 de ani pe 17 iulie, a evitat deocamdată o declaraţie publică despre o eventuală nouă candidatură, chiar dacă, într-un discurs ţinut anul trecut la Koln, a făcut o aluzie în acest sens.

Precedentul cancelar creştin-democrat, Helmut Kohl, a condus guvernul federal timp de 16 ani, înainte de a pierde, în 1998, al cincilea mandat în favoarea social-democratului Gerhard Schroeder. Niciunul dintre aceştia nu s-a bucurat însă de o asemenea popularitate printre alegători precum dna Merkel, al optulea cancelar postbelic, care a condus cea mai mare economie europeană prin criza din 2008 şi turbulenţele din zona euro. Pe această popularitate mizează şi CDU pentru câştigarea viitoarelor alegeri la nivel federal, după o serie de înfrângeri regionale.

Actualul cancelar este atât de popular în Germania, încât unul din liderii Partidului Social-Democrat, prim-ministrul landului Schleswig-Holstein, Torsten Albig, a declarat recent că SPD nici măcar nu ar trebui să desemneze un contracandidat în 2017. Cancelarul 'face o treabă excelentă', a afirmat Albig la NDR TV.

Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al CDU a refuzat să comenteze informaţia apărută sâmbătă în presă. Angela Merkel se află în prezent în vacanţă, în Alpi. agerpres.ro

×