Cancelarul german Angela Merkel a făcut sâmbătă un bilanţ pozitiv al progreselor din 1989, dar a avertizat că diferenţele dintre fosta Germana de Est şi cea de Vest trebuie totuşi echilibrate, potrivit dpa.
Multe s-au realizat în cele trei decenii de la căderea Zidul Berlinului, a afirmat cancelarul într-o înregistrare audio înainte de Ziua unităţii germane marcate la 3 octombrie. Această sărbătoare naţională celebrează reunificarea Germaniei în 1990.
Cu toate acestea, "rămân multe de făcut', a spus ea. În momentul reunificării, de exemplu, puterea economică a noilor landuri din est era de 43% faţă de landurile din vest. Acest proporţie a crescut la 75%, a spus Merkel.
"Deci a fost un mare succes", a apreciat cancelarul. "Pe de altă parte, mai este mult drum de parcurs. Şi asta în multe domenii", a adăugat ea, subliniind că diferenţele dintre estul şi vestul Germaniei trebuie şi mai mult armonizate, cum ar fi în domeniul pensiilor.
Potrivit Angelei Merkel, a fost un proiect major al guvernului său de a crea condiţii de viaţă egale în toate regiunile Germaniei, atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale.