Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat că Turcia nu ar trebui să devină membru al Uniunii Europene într-o serie de comentarii de la care se aşteaptă să crească tensiunile între aliaţii NATO, scrie The Independent.
În timpul unei dezbateri televizate cu rivalul său din campania electorală, Martin Schulz, Angel Merkel a afirmat că ar căuta un parteneriat cu restul membrilor Uniunii Europene pentru a se asigura că Turcia nu devine niciodată membră UE.
Merkel a făcut o impresie mai bună în faţa privitorilor în timpul dezbaterii televizate, comparativ cu Martin Schulz, conform unui sondaj efectuat de către radiodifuzorul ZDF. Sondajul, condus de Forschungsgruppe Wahlen în timpul primei jumătăţi a dezbaterii şi publicat la scurt timp după sfârşitul dezbaterii, arată că Angela Merkel a fost percepută ca fiind credibilă de 33% dintre privitori, comparativ cu 17%, procentul atras de Martin Schulz.
Comentariile sale ar putea să agraveze legăturile deja tensionate dintre ţări, după ce Merkel a spus că Berlinul ar trebui să reacţioneze decisiv în privinţa detenţiei făcute de Turcia către doi cetăţeni germani aflaţi sub acuzare politică.
Declaraţiile actualului cancelar au venit la două săptămâni după ce Ministrul de Externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a afirmat că Turcia nu va deveni niciodată membră a Uniunii Europene atâta timp cât este guvernată de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Preşedintele Turciei a cerut turcilor din Germania să boicoteze partidele principale ale Germaniei la alegerile de luna viitoare.