x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 540 de persoane arestate după protestele violente din Franța

Cel puțin 540 de persoane arestate după protestele violente din Franța

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2023   •   22:15
Cel puțin 540 de persoane arestate după protestele violente din Franța
Sursa foto: Hepta

Ministrul de interne francez Gérald Darmanin a revenit marți asupra violențelor care au marcat manifestațiile de 1 Mai în Franța, spunând că cel puțin 540 de persoane au fost arestate în timpul manifestațiilor împotriva reformei pensiilor, potrivit Le Figaro.

Cel puțin 540 de persoane au fost arestate luni în timpul manifestațiilor împotriva reformei pensiilor în toată Franța, a spus Gérald Darmanin, ministrul de interne francez. În plus, 406 polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit noului bilanț.

În capitală, 259 de polițiști au fost răniți, a precizat el la BFMTV.

„Trebuie să avem cele mai puternice sancțiuni penale împotriva celor care atacă forțele de ordine”, a adăugat ministrul.

Printre polițiștii și jandarmii răniți, „trei sunt într-o situație extrem de gravă”, dar nu sunt în pericol vital..

Jandarmul care a fost lovit cu un cocktail Molotov în manifestația de la Paris „a fost ars la față, el este încă în spital”, a adăugat ministrul de interne.

„Unde este condamnarea de către Jean-Luc Mélenchon a atacului asupra acestui polițist?”, a lansat apoi Gérald Darmanin, atacându-l în mod repetat pe liderul France Insoumise, acuzându-l că nu condamnă suficient violențele. „Tăcerea lui îl face complice”, a spus el.

În ceea ce privește manifestanții, „61 au fost răniți în toată Franța, dintre care 31 la Paris”, a adăugat Gérald Darmanin.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: arestat protest franta