x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arheologii turci afirmă că au descoperit mormântul sfântului Nicolae

Arheologii turci afirmă că au descoperit mormântul sfântului Nicolae

13 Oct 2017   •   19:00
Arheologii turci afirmă că au descoperit mormântul sfântului Nicolae

Arheologii turci au anunţat joi că este posibil să fi descoperit mormântul sfântului Nicolae - Sfântul Ierarh Nicolae din Mira -, confundat uneori cu Moş Crăciun, în subsolul unei biserici străvechi din Antalya, o provincie din sud-estul acestei ţări, informează Xinhua.

Oamenii de ştiinţă din Turcia au descoperit un templu intact şi câteva morminte în subsolul Bisericii Sfântul Nicolae folosind radare şi dispozitive de scanare în districtul Demre, în care a murit acest sfânt venerat de religia creştină.

Cemil Karabayram, directorul Autorităţii pentru monumente din Antalya, a declarat pentru presa din Turcia că mormântul a fost descoperit de un sistem electronic ce a evidenţiat anumite spaţii libere sub fundaţia bisericii menţionate.

"Credem că acel mormânt a nu a fost deloc avariat, dar este destul de dificil să ajungem la el, întrucât există un mozaic aplicat peste podeaua bisericii", a dezvăluit oficialul turc pentru presa locală.

În timpul excavărilor ce vor urma, arheologii vor trebui să extragă fiecare dală din acel mozaic şi să le stocheze apoi potrivit unui tipar foarte strict, iar această sarcină este dificilă şi ar putea avea nevoie de câteva luni pentru a fi finalizată. Săpături arheologice au loc deja în jurul bisericii Sfântul Nicolae de peste 20 de ani.

Autentificarea rămăşiţelor pământeşti ale sfântului Nicolae, vechi de 1.674 de ani, va fi la rândul ei destul de dificilă. Mai multe legende locale spun că moaştele sfântului au fost duse în Italia sau în Irlanda.

După moartea sa, în anul 343 e.n., sfântul Nicolae a fost înmormântat în biserica din Demre, un oraş cunoscut în trecut sub numele Mira. Relicvele sale au rămas în acea biserică până în secolul al XI-lea.

Apoi, potrivit mai multor însemnări provenind din Italia acelei epoci, rămăşiţele sfântului Nicolae au fost aduse în timpul cruciadelor fie la Veneţia, fie la Bari. O altă legendă, ce are însă mai puţini susţinători, plasează relicvele sfântului în curtea unei biserici abandonate din sudul Irlandei, după ce ar fi fost duse acolo de un grup de cavaleri francezi.

Cei mai mulţi dintre creştinii catolici şi ortodocşi sunt convinşi că Basilica di San Nicola din Bari, Italia, este locul în care se află moaştele sfântului Nicolae.

Cu toate acestea, experţii turci afirmă că oasele sfântului au fost într-adevăr extrase din biserica turcă, însă cele care au ajuns în Occident aparţineau de fapt unui preot necunoscut. Cecil Barabayram spune că este foarte optimist în legătură cu faptul că echipa sa a găsit adevăratele rămăşiţe pământeşti ale sfântului Nicolae.

Potrivit dezvăluirilor sale, cercetători din opt domenii ştiinţifice diferite au participat la operaţiunile de localizare a mormântului.

Nicolae din Mitra, un episcop care a trăit în Asia Mică în secolele III - IV e.n., a devenit o personalitate legendară pentru generozitatea lui, în special în rândul copiilor, fiind asociat cu sărbătoarea creştină a Crăciunului.

Potrivit legendei, ambii părinţi ai lui au murit atunci când el era copil, iar Nicolae şi-a folosit moştenirea pentru a-i ajuta pe săraci şi pe bolnavi. A devenit apoi episcop al oraşului Mira. Era cunoscut, de asemenea, pentru faptul că dăruia monede săracilor, plasându-le în încălţămintea acestora.

Sfântul Nicolae a devenit foarte popular în Europa începând din secolul al XVI-lea şi a fost pentru o vreme confundat cu Moş Crăciun, celebru la rândul lui pentru faptul că oferă cadouri copiilor.

În 2013, participanţii la un conciliu religios din Turcia i-au adresat papei Francisc o cerere oficială prin care au solicitat trimiterea a cel puţin unora dintre moaştele sfântului Nicolae în ţara lui natală. Noua descoperire ar putea face inutilă această cerere.

Dacă anunţul arheologilor turci va fi confirmat cu ajutorul unor săpături viitoare, regiunea Antalya ar putea beneficia de un reviriment al industriei sale turistice.

Alături de vestigiile sale antice, Antalya este denumită "Riviera Turcă", datorită numeroaselor hoteluri ale sale. Regiunea are o climă blândă şi reprezintă o combinaţie reuşită între istoria antică şi cultura turcă modernă. Milioane de turişti din străinătate îşi petrec vacanţele în fiecare an în această regiune a Turciei.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Arheologii turci