x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armistițiul temporar convenit de Israel și Hamas a intrat în vigoare în această dimineață. Ce prevede

Armistițiul temporar convenit de Israel și Hamas a intrat în vigoare în această dimineață. Ce prevede

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2023   •   07:47
Armistițiul temporar convenit de Israel și Hamas a intrat în vigoare în această dimineață. Ce prevede
Sursa foto: Hepta

Armistițiul temporar convenit de Israel și Hamas a intrat în vigoare vineri dimineața. Acesta ar trebui să țină patru zile și prevede încetarea temporară a ostilităților, acordarea de ajutor umanitar în Gaza și schimbul unor ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni deținuți de Israel.

Oficialii din ambele tabere nu au făcut comentarii pe parcursul dimineții, potrivit Sky News.

Conform înțelegerii, armistițiul va ține patru zile și va permite schimbul a 50 de ostatici deținuți de Hamas pentru 150 de prizonieri palestinieni deținuți de Israel.

Se așteaptă ca primii 13 ostatici să fie predați Crucii Roșii la ora locală 16:00.

Ceilalți ostaticilor ar putea să fie eliberați în grupuri în următoarele trei zile.

Se preconizează că aproximativ 200 de camioane cu ajutoare umanitare vor putea intra în Gaza până la sfârșitul aristițiului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: armistitiu hamas Israel