x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Asalt la inchisoarea din Ierihon - Rapiri fara precedent in Fasia Gaza

Asalt la inchisoarea din Ierihon - Rapiri fara precedent in Fasia Gaza

de Ana Ilie    |    15 Mar 2006   •   00:00

Militantii palestinieni au rapit in total, ieri, zece persoane, amenintand ca ostaticii vor fi executati daca fortele israeliene nu vor opri operatiunea declansata in cursul diminetii la inchisoarea din Ierihon.
Doi cetateni de origine franceza, jurnalisti la publicatia Elle si respectiv agentia Sipa, au fost rapiti de membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP) in zona Beit Hanoun. Un cetatean american, profesor la o scoala americana, a fost rapit de militanti palestinieni in zona orasului Beit Lahiya, iar un reprezentant elvetian al Crucii Rosii a fost sechestrat timp de opt ore. Alti patru cetateni straini au fost rapiti dintr-un hotel. In jurul pranzului, doi britanici au fost rapiti de Brigada Martirilor Al-Aqsa. 200 de persoane inarmate au invadat inchisoarea din Betleem si au eliberat opt prizonieri.

REACTIE. Valul de rapiri este o reactie la actiunea inceputa ieri-dimineata de fortele israeliene, care au inconjurat o inchisoare palestiniana din Cisiordania, unde se afla liderul gruparii FPEP, detinut pentru asasinarea unui ministru israelian in 2001. "Operatiunea a fost ordonata de premierul interimar Ehud Olmert. Ne-am asumat angajamentul ca asasinii ministrului Rehavam Zeevi sa ramana in spatele gratiilor", a declarat ministrul israelian pentru Securitate Interna. La randul sau, premierul palestinian desemnat, Ismail Haniyeh, a emis avertismente referitoare la orice "atentat la viata" liderului FPEP, Ahmad Saadat, aflat in respectivul centru de de-tentie si responsabil pentru moartea lui Zeevi.

Militarii israelieni au aruncat in aer zidul exterior al inchisorii, deschizandu-si apoi drumul cu buldozere. Un elicopter a lansat o racheta asupra inchisorii. Un gardian si un detinut de origine palestiniana au fost ucisi si 26 raniti in schimburile de focuri, iar zeci de gardieni au parasit inchisoarea, alaturi de mai mult de 150 de detinuti. Spre seara, activistul Ahmed Saadat s-a predat armatei israeliene. Liderul FPEP a iesit din inchisoare cu mainile ridicate si a mers in directia militarilor israelieni. Presedintele palestinian Mahmud Abbas, care si-a intrerupt turneul european la auzul vestilor din Gaza, anuntase anterior ca ar putea dispune eliberarea lui Saadat.

×
Subiecte în articol: externe