Zece persoane, dintre care opt elevi şi doi adulţi, au fost ucise într-un incident armat la un colegiu din apropiere de Stuttgart, în sud-vestul Germaniei.
Bărbatul care a tras cu arma a fugit înainte ca poliţia să vină şi, deocamdată, nu a fost identificat. Poliţiştii au arestat, însă, un suspect în vârstă de 17 ani.
Martorii spun că, în jurul orei locale 9.30, un tânăr care purta o uniformă neagră de camuflaj a început să tragă la întâmplare. Este posibil ca atacatorul sa fie elev la şcoala în care s-a produs incidentul.
Poliţiştii au instalat filtre în regiunea din jurul oraşului de nici 30.000 de locuitori. Unul dintre cele mai grave incidente de acest fel din Germania a avut loc în 2002, când 18 oameni au murit după ce un atacator a deschis focul la întâmplare în estul ţării. Atunci, fostul elev Robert Steinhauser a împuşcat mortal 13 profesori, doi elevi, un ofiţer de poliţie şi ulterior s-a sinucis, în cel mai grav atac de la cel de-al doilea razboi mondial.
În ultimii 10 ani, au avut loc peste 20 de atacuri armate în şcolile din întreaga lume. Aproape 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste evenimente. În majoritatea dintre cazuri, după atac, agresorii s-au sinucis.
Pe 23 septembrie 2008, un bărbat în vârstă de 22 de ani înarmat cu un pistol semiautomat, a pătruns într-o sală de clasă a unui liceul din Finlanda, şi a ucis cu sânge rece nouă elevi şi un cadru didactic. După incident el a incendiat sala de clasă.
Tot în Finlanda, de această dată pe 7 noiembrie 2007 un licean în vârstă de 18 ani şi-a ucis opt colegii după care s-a sinucis. El anunţase, într-un text însoţit de imagini publicate pe YouTube, intenţia de a comite un masacru, invocând ura pentru "eşecurile rasei umane" sau "guvernele corupte".
Un eveniment sângros a avut loc pe 16 aprilie 2007 în campusul universitar Virginia Tech din Blacksburg, estul Statelor Unite. 32 de persoane au fost ucise ucise aici în urma unui atac armat.
Pe 13 septembrie 2006, un tânăr de 25 de ani a deschis focul într-un colegiu din Canada. Înainte de a fi ucis de forţele de securitate, agresorul a omorât o femeie şi a rănit alte 20 de persoane. Trei dintre acestea erau de origine română.
În anul 2003, trei persoane, dintre care doi profesori au fost ucisi în incinta campusului din Tucson după ce un elev supărat că nu a trecut examenele, a deschis focul asupra lor. După atac, adolescentul s-a sinucis.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro