Trei militari turci au fost răniţi miercuri într-un atac armat asupra vehiculului lor militar în apropiere de staţiunea Antalya, în sudul Turciei, a informat agenţia de ştiri Dogan, relatează Reuters.
Pentru moment nu se ştie cine se află în spatele atacului care a avut loc în regiunea Beldibi, la vest de Antalya, a precizat Dogan.
Regiunea Beldibi, situată de-a lungul coastei mediteraneene, este o zonă turistică importantă cu zeci de hoteluri şi staţiuni.
Militanţii kurzi vizează frecvent forţele de securitate din Turcia. Miercuri, Turcia a lansat atacuri aeriene împotriva grupării Stat Islamic în Siria, în încercarea de a 'curăţa' zona sa de graniţă de militanţii SI.
Sursa: AGERPRES
Citește pe Antena3.ro