x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac la metroul din Bruxelles: Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă

Atac la metroul din Bruxelles: Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2023   •   06:51
Atac la metroul din Bruxelles: Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă
Sursa foto: Hepta

Cel puţin trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, după ce un individ înarmat cu un cuţit a atacat la întâmplare călători într-o staţie de metrou din oraşul Bruxelles, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

Atacul a avut loc într-un vagon de metrou oprit în staţia Schuman din Bruxelles. Un individ înarmat cu un cuţit a început să atace pasagerii de pe peron. Trei persoane au fost rănite, una dintre aceastea fiind în stare gravă.

Autorul atacului a fost imobilizat şi reţinut de agenţi ai Poliţiei Transporturilor şi ai Poliţiei federale belgiene, conform publicaţiei La Libre.

"Trei persoane au fost rănite, una prezentând risc vital", a declarat Martin François, purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles.

Anchetatorii exclud, în acest moment, ipoteza unui atac terorist. Autorul atacului este cunoscut ca având probleme psihice, au afirmat surse din cadrul comisiei de investigaţie citate de site-ul DHnet.be.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: atac bruxelles raniti