x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac la Munchen. MAE: Printre victime nu se află cetăţeni români

Atac la Munchen. MAE: Printre victime nu se află cetăţeni români

23 Iul 2016   •   12:40
Atac la Munchen. MAE: Printre victime nu se află cetăţeni români

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, potrivit datelor obţinute, până la acest moment, printre victimele atacului armat de la Munchen nu se află cetăţeni români.

''În continuarea informaţiilor privind atacul produs în Munchen, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, prin intermediul Consulatului General al României la Munchen, a demarat procedurile specifice de verificare dacă printre persoanele afectate sunt
şi cetăţeni români. Astfel, conform datelor obţinute, până la acest moment, printre victime nu se află cetăţeni români'', se arată într-un comunicat al MAE transmis sâmbătă AGERPRES.

Totodată, întregul personal român din cadrul Consulatului General al României la Munchen a fost activat pentru a oferi sprijin în caz de necesitate. De asemenea, o echipă consulară de la Consulatul General de la Bonn a fost mobilizată pentru a se deplasa
la Munchen dacă situaţia o impunea.

''Pentru acordarea asistenţei consulare şi preluarea operativă a solicitărilor cetăţenilor români, au fost puse la dispoziţia acestora numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen : +49 89 553307 (apeluri redirecţionate
către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe) şi telefonul de urgenţă al oficiului consular +49
1602087789'', precizează MAE.

Astfel, la nivelul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), activ în regim permanent 24/24, au fost preluate 12 apeluri telefonice.

Cetăţenii români aflaţi în Munchen continuă să aibă la dispoziţie numerele de telefon sus-menţionate, operate în regim de permanenţă de Centrul de Contact şi Suport. Totodată, cetăţenii români aflaţi în străinătate pot să semnaleze orice
situaţie deosebită şi pe adresa de email callcenter@mae.ro, informează MAE.

Situaţia continuă să fie monitorizată atât în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cât şi la nivelul Consulatului General al României la Munchen.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: atac la munchen mae victime cetateni romani