Cel puţin 80 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite într-o explozie produsă marţi la universitatea din Alep, în nordul Siriei.
"Bilanţul atacului terorist care a vizat studenţii noştri în prima zi de examene se ridică la 82 de morţi şi peste 160 de răniţi", a declarat guvernatorul provinciei, Mohammad Wahid Akkad, conform AFP.
Bilanţul tragic a fost confirmat şi de surse medicale ale spitalului universitar din Alep.
Originea exploziei este incertă. Militanţii antiregim afirmă că este vorba despre un bombardament aerian, în timp ce o sursă militară asigură că este vorba despre o rachetă sol-aer lansată de rebeli, care şi-a ratat ţinta şi a căzut în campus, în timp ce alte surse vorbesc de o maşină-capcană.
Universitatea este situată într-un sector controlat de armata loială regimului. Metropola din nordul Siriei este divizată de la începutul lui iulie între cartierele de rebeli şi cele aflate sub controlul militarilor proregim.
Citește pe Antena3.ro