x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenţionare de călătorie MAE: Bulgaria - CONDIȚII METEO NEFAVORABILE

Atenţionare de călătorie MAE: Bulgaria - CONDIȚII METEO NEFAVORABILE

05 Ian 2017   •   20:50
Atenţionare de călătorie MAE: Bulgaria - CONDIȚII METEO NEFAVORABILE
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Bulgariei că autorităţile locale au emis o avertizare privind înrăutăţirea severă a condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, vânt puternic şi temperaturi mult scăzute pentru intervalul 5-7 ianuarie, informează un comunicat al ministerului transmis, joi, AGERPRES.

Astfel, potrivit MAE, o mare parte a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzile va fi pregătită, în mod preventiv, încă din noaptea de joi spre vineri, împotriva formării poleiului. Conform prognozei Institutului Bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, ninsorile vor cădea pe întreg teritoriul Bulgariei, dar vor avea caracter intensiv în nord şi nord-estul Bulgariei, precum şi în zonele montane înalte din sudul ţării. Se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească 50 de centimetri, cu o viteză a vântului de peste 20 de metri/secundă, fapt ce poate duce la formarea de troiene de zăpadă de peste un metru înălţime, arată sursa citată. 

În contextul celor menţionate, în perioada 5 ianuarie, ora 9,00 - 7 ianuarie, ora 9,00, este oprită circulaţia autovehiculelor cu greutate mai mare de 12 tone pe anumite segmente de drumuri naţionale, în încercarea de a se evita aglomerări şi blocări ale mijloacelor de transport în trafic şi de a se asigura condiţii prielnice deblocării şi curăţării drumurilor naţionale. 

MAE subliniază că este recomandată evitarea călătoriilor la sfârşitul acestei săptămâni, întrucât există pericolul formării de troiene de zăpadă şi polei. În cazul în care plecarea la drum cu maşina este imperativă, se recomandă cu insistenţă şoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. De asemenea, ministerul aminteşte că şoferii şi reprezentanţii firmelor de transport pot obţine informaţii actuale cu privire la starea drumurilor de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA - www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră - www.api.bg şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20. 

Conform buletinului informativ al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bulgaria, s-a prognozat cod galben pentru următoarele 24 de ore pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, emis pentru 12 regiuni din această ţară, după cum urmează: Vidin, Montana, Vratsa, Lovech, Gabrovo, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune. 

Pentru ziua de vineri a fost emis cod galben pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare şi formare de polei pentru opt regiuni din Bulgaria, şi anume: Vidin, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune şi cod portocaliu pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, formare de polei şi vânt puternic pentru restul teritoriului bulgar - Montana, Vratsa, Pleven, Lovech, Gabrovo, Veliko Tarnovo, Ruse, Targovshte, Razgrad, Silistra, Dobrich, Shumen, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Stara Zagora, Haskovo, Kardzhali şi Smolyan. 

MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES

×