x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atrocităţile naţionaliştilor ucrainieni scoase în evidenţă de istoricii ruşi

Atrocităţile naţionaliştilor ucrainieni scoase în evidenţă de istoricii ruşi

31 Mar 2009   •   00:00

Ministerul rus de Externe a publicat pe site-ul său de internet o listă vastă cu documente de arhivă, care, în opinia sa, dovedesc faptul că "formaţiuni naţionaliste din Ucraina au colaborat în timpul celui-Al Doilea Război Mondial cu naziştii", informează newsru.com şi Agerpres.



Documentele prezentate fac parte din arhiva de stat şi datează din anii 1944-1945. Multe din ele sunt ,,acte despre atrocităţile şi crimele ocupanţilor fascişti şi ale colaboratorilor acestora, printre care naţionalişti ucraineni", în diferite regiuni ale Ucrainei de vest. Există şi liste cu nume ale ocupanţilor şi complicilor acestora.

Diplomaţia rusă susţine că documentele incriminatoare la adresa Kievului mai cuprind mărturii despre "atrocităţile comise împotriva populaţiei civile şi despre uciderea evreilor şi ucrainenilor de către nazişti şi colaboratorii acestora ucraineni, liste cu cei vinovaţi de execuţii în masă, de răpiri, tâlhării şi jafuri".

În istoria lor, "ucrainenii au colaborat cu diferite forţe antiruse, de exemplu hatmanul Mazepa, care a luptat împotriva armatei lui Petru I în războiul ruso-suedez, sau Stepan Bandera, complice al fasciştilor", adaugă newsru.com. De aminitit că Stepan Bandera a fost unul din liderii UPA/ Armata Insurecţională Ucraineană, fondată în 1942/, ramura armată a Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni, care avea ca obiectiv crearea unui stat independent ucrainean.

Autorităţile ucrainene îi slăvesc pe aceştia ca pe nişte adevăraţi slujitori ai patriei. În ceea ce-i priveşte pe naţionaliştii ucraineni, aceştia, aşa cum spune preşedintele lor Viktor Iuşcenko, s-au opus şi naziştilor şi comuniştilor, continuă sursa citată. Aceeaşi sursă mai scrie că Ucraina încearcă la nivel internaţional să facă Rusia responsabilă de foametea din 1930 din Ucraina /Holodomor/, considerând-o un genocid împotriva poporului ucrainean din partea conducerii de la acea vreme de la Moscova.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a acuzat Kievul de "falsificare a istoriei", iar diferite departamente de la Moscova au publicat documente istorice pentru susţinerea punctului de vedere al Rusiei. Newsru.com aminteşte că în mai şi iunie anul trecut MAE rus a publicat pe site-ul său de internet documente despre "activităţile grupărilor naţionaliste ucrainene"

×
Subiecte în articol: externe