x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Austria se opune ca România să intre în spațiul Schengen: "Este un moment inoportun"

Austria se opune ca România să intre în spațiul Schengen: "Este un moment inoportun"

18 Noi 2022   •   17:17
Austria se opune ca România să intre în spațiul Schengen: "Este un moment inoportun"
Sursa foto: Hepta

Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele României, Bulgariei și Croației.

Informația este publicată vineri de ziarul Kurier, citat de agențiile de presă internaționale, relateaza Antena 3 CNN. 

"Este un moment inoportun să votăm asupra extinderii acum, când sistemul frontierelor externe nu funcționează", a declarat ministrul de Interne conservator Gerhard Karner pentru Kurier.

Austria se confruntă în prezent cu un număr sporit de refugiați, care au trecut prin alte state UE de-a lungul așa-numitei rute a Balcanilor, pentru a intra în această țară.

Potrivit Ministerului de Interne de la Viena, peste 90.000 de migranți au ajuns la frontiera austriacă de la începutul anului.

Dintre aceștia, 75.000 nu au fost înregistrați anterior în vreo altă țară UE.

Votul privind aderarea României la Schengen, pe 8 decembrie

Potrivit www.antena3.ro, un vot asupra aderării României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiție şi Afaceri Interne (JAI).

O decizie de aprobare necesită unanimitate.

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a declarat în această săptămână că cele trei țări ar trebui să adere "fără întârziere" la zona liberă de circulație Schengen.

Formată din 26 de state, zona Schengen a suspendat în mare parte controalele la frontieră între țările membre și le permite oamenilor să călătorească, să muncească și să trăiască într-o altă țară fără viză sau permis de ședere.

Bulgaria, România, Croația, Republica Irlanda și Cipru sunt singurele state UE care nu fac parte din zona Schengen, la care au aderat însă țările non-UE Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

 

×
Subiecte în articol: Austria opune romania Schengen