Un stagiar de la Bank of America a decedat săptămâna trecută după ce a muncit fără pauză timp de 72 de ore. Autorităţile au lansat o anchetă pentru a vedea dacă la originea morţii tânărului au fost condiţiile sale de lucru, relatează Le Figaro.
Moritz Erhardt, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care lucra de la începutul acestui an într-o filială a Bank of America, a decedat joia trecută în apartamentul său londonez. Mai mulţi martori oculari afirmă că acesta revenise acasă la ora 6 dimineaţa, aşa cum făcuse şi cu două zile înainte, înşirând, astfel, 72 de ore de muncă non-stop.
Anchetă a Scotland Yard
Scotland Yard a deschis o anchetă pentru a afla exact care au fost motivele morţii sale. Potrivit cotidianul britanic The Independent, tânărul suferea de epilepsie şi s-ar fi prăbuşit în timp ce făcea duş.
Bank of America a dat publicităţii un comunicat, exprimându-şi “şocul” şi “tristeţea”. “Era apreciat de colegii săi şi era un stagiar foarte asiduu, care promitea să aibă un viitor strălucitor”. O asiduitate care acum este arătată cu degetul de presa britanică, care pun în lumină condiţiile de muncă din sectorul bancar.
110 ore de muncă săptămânal
Stagiar la banca de investiţii Merryll Lynch, Moritz Erhardt era plătit cu circa 2.700 de lire sterline pe lună (3.150 de euro, în medie). O remuneraţie care varia în funcţie de orele de muncă prestate şi care poate încuraja stagiarii să se implice mai mult decât e normal, comentează Le Figaro. O dovedeşte mărturia unui tânăr care descrie “coşmarul oricărui stagiar: un taxi te aduce acasă la ora 7 dimineaţa şi aşteaptă să faci un duş şi să te schimbi, pentru a te readuce la locul de muncă”. Un altul explică faptul că a presta 100 de ore pe săptămână este minimum, şi că media se învârteşte mai degrabă în jurul a 110 ore”.
Chiar dacă legătura dintre condiţiile de muncă şi moartea lui Moritz Erhardt nu a fost stabilită clar, reacţiile pe Twitter curg râu, unii neezitând să acuze direct tratamentul pe care Bank of America îl rezervă stagiarilor săi, vorbind clar despre “sclavagism”, notează Le Figaro.