x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avertisment pentru vânătorii din Bulgaria: Nu confundaţi migranţii cu mistreţii

Avertisment pentru vânătorii din Bulgaria: Nu confundaţi migranţii cu mistreţii

24 Oct 2015   •   19:48
Avertisment pentru vânătorii din Bulgaria: Nu confundaţi migranţii cu mistreţii

Poliţia bulgară le-a cerut vânătorilor din sud-estul ţării să aibă mare grijă şi să evite orice incident cu refugiaţii care traversează clandestin ţara, a anunţat joi Asociaţia Vânătorilor citată de AFP.

"Vânătorii din regiunea Burgas au fost preveniţi în cadrul instrucţiilor de rutină să fie atenţi pentru că pot da peste imigranţi ilegali", a declarat pentru AFP secretarul general al asociaţiei, Vasil Vasilev.

Ei au fost de asemenea preveniţi să cheme poliţia în cazul unei prezenţe umane în pădure, a subliniat el. Zona de vânătoare din jurul muntelui Strandja, în regiunea Burgas, este traversată şi de imigraţi veniţi din Turcia.

La 15 octombrie un afgan a fost împuşcat accidental în această regiune de o patrulă a poliţiei care încerca să oprească mai mulţi migranţi aflaţi la circa 30 de km de frontieră. Niciun incident implicând vreun vânător nu a fost totuşi raportat.

Sâmbăta trecută un grup de vânători a dat peste 50 de migranţi, în apropiere de localitatea Evrenozovo în aceeaşi regiune, pe care i-au denunţat la poliţie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: migranti imigranti refugiati