x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Banca Angliei avertizează că Marea Britanie va intra în recesiune în acest an

Banca Angliei avertizează că Marea Britanie va intra în recesiune în acest an

05 Aug 2022   •   10:40
Banca Angliei avertizează că Marea Britanie va intra în recesiune în acest an

Banca Angliei a avertizat că Marea Britanie va intra în recesiune, în condițiile în care a efectuat cea mai mare majorare de dobândă din ultimii 27 de ani, scrie BBC.

Instituția preconizează că economia se va contracta în ultimele trei luni ale acestui an și va continua să se micșoreze până la sfârșitul anului 2023.

Ratele dobânzilor au crescut la 1,75%, în timp ce banca se luptă să oprească creșterea vertiginoasă a prețurilor, inflația urmând să ajungă la peste 13%.

Principalul motiv al inflației ridicate și al creșterii scăzute este creșterea facturilor la energie. determinată de invazia Rusiei în Ucraina.

O gospodărie obișnuită va plăti aproape 300 de lire sterline pe lună pentru energie până în octombrie, a avertizat Banca.

Recesiunea așteptată ar fi cea mai lungă recesiune din 2008, când sistemul bancar britanic s-a confruntat cu un colaps, care a dus la oprirea creditării.

Criza nu va fi la fel de profundă ca acum 14 ani, dar ar putea dura la fel de mult.

Guvernatorul băncii, Andrew Bailey, a declarat că are "o mare simpatie și o mare înțelegere pentru cei care se luptă cel mai mult" cu costul vieții.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: recesiune anglia