Echipele de salvare au scos astăzi de sub dărâmături 19 supravieţuitori şi spun că nu se vor opri din căutări, scrie Los Angeles Times.
Tot astăzi, Poliţia a arestat 5 persoane, între care şi soţia proprietarului imobilului care s-a prăbuşit, anchetatorii încercând astfel să-l forţeze pe bărbat să se predea. Clădirea care s-a prăbuşit fusese construită fără respectarea normelor de urbanistică în vigoare.
Ieri, alţi 45 de supravieţuitori au fost scoşi sub dărâmături.
Imobilul de opt etaje Rana Plaza s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc, miercuri, la ora locală 09.00 (03H00 GMT), la Savar, un oraş de la periferia capitalei. Este vorba despre cel mai grav accident din istoria industrială a acestei ţări care a făcut din sectorul textil pivotul economiei sale.
Catastrofa a relansat polemica în legătură cu securitatea în industria textilă unde se lucrează pentru firme occidentale. În clădire se aflau, printre altele, cinci ateliere de confecţii care aveau contracte cu firma spaniolă Mango şi cea britanică Primark.
Angajaţii din domeniul textil care lucrau în imobil au sesizat public fisuri în zidurile clădirii, dar conducerea atelierelor a ignorat avertismentele şi le-a cerut să se prezinte la lucru în mod normal a doua zi.
Astăzi, bilanţul ajunsese la 324 de morţi.