x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama a promulgat o lege care îi protejează mai mult pe jurnaliştii americani

Barack Obama a promulgat o lege care îi protejează mai mult pe jurnaliştii americani

11 Aug 2010   •   00:00

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a promulgat o lege care îi protejează pe jurnaliştii şi scriitorii americani de legile privind defăimarea din alte ţări, conform unui comunicat al Casei Albe, citat de Mediafax.



Cele două camere ale Congresului au aprobat textul legislativ la sfârşitul lunii iulie. Reprezentanţii Congresului american sunt de părere că sistemul judiciar din ţări precum Anglia, Brazilia, Australia, Indonezia şi Singapore permit condamnări injuste ale jurnaliştilor şi scriitorilor americani.

Noua lege împiedică tribunalele federale americane să recunoască sau să aplice o sentinţă pronunţată de o jurisdicţie străină, în ceea ce priveşte defăimarea. Legea protejează şi bunurile materiale ale jurnaliştilor, scutindu-i de la plata de daune.

Cei care au susţinut acest text legislativ spun că el se înscrie în filosofia primului amendament al Constituţiei americane, care garantează dreptul la liberă exprimare.

×
Subiecte în articol: externe