Pentagonul a adoptat o atitudine transanta fata de un raport privind strategia de restructurare a bazelor militare ale Statelor Unite, raport ce mentiona Romania si Bulgaria intre statele in care urmeaza ca acestea sa fie amplasate.
|
CEARTA. Americanii continua discutiile cu privire la amplasamentul bazelor lor |
Documentul a fost retras de pe site-ul de Internet al comisiei guvernamentale care l-a elaborat, dupa ce Pentagonul a afirmat ca acesta divulga informatii confidentiale, desi acestea erau de mult de notorietate in Europa, dar au ramas un motiv de disputa politica in SUA.
Cotidianul american Washington Post citeaza reprezentanti ai ambelor tabere, fiecare aparandu-si cu tarie pozitia si reclamand diverse motive. Spre exemplu, comisia sustine ca nemultumirea Pentagonului are legatura cu criticile formulate, si nu cu datele folosite in studiu, deoarece acestea sunt informatii publice. Raportul sugereaza ca amplasarea bazelor in Romania si Bulgaria ar trebui sa se desfasoare mai incet, deoarece nu exista urgente de ordin strategic sau operational.
NUANTE. In schimb, purtatorul de cuvant al Pentagonului a spus ca obiectiile nu au legatura cu opiniile incluse in raport, ci cu faptul ca acesta nu a fost trimis pentru verificare inainte de a fi publicat. Din surse anonime, Washington Post a aflat ca principala nemultumire a Pentagonului ar fi faptul ca raportul numeste clar Romania si Bulgaria drept tari in care Statele Unite intentioneaza sa trimita trupe pentru manevre, in loc sa foloseasca o identificare mai vaga, cum ar fi "Europa de Est".
NIMIC SECRET. Este de notorietate publica faptul ca SUA intentioneaza sa amplaseze baze militare in aceste doua tari. Cea mai recenta declaratie a venit in urma cu doua saptamani, cand, aflat la Washington, unde s-a intalnit cu secretarul de stat, Condoleezza Rice, ministrul roman de Externe, Mihai Ungureanu, a anuntat ca decizia politica de amplasare a bazelor militare americane in Romania a fost luata dupa intrevederea dintre presedintele Traian Basescu si George Bush. (Ana Ilie)