Ziua de luni, 26 noiembrie 2012, a intrat în istoria New York-ului pentru că a fost o zi liniştită pentru poliţişti, iar pentru prima oară în istoria recentă nu a avut loc o crimă violentă timp de 24 de ore, scrie BBC.
Potrivit poliţiei, o zi întreagă nu s-a raportat nicio crimă, nicio împuşcătură, nicio înjunghiere, niciun incident sau vreo crimă violentă.
În ciuda lunii iulie, când au avut loc foarte multe omoruri, rata criminalităţii în New York a atins cel mai scăzut punct din 1960.
Faţă de anul trecut, în 2012 au avut loc crime mai puţine cu 23%, 472 de omoruri în 2011, 366 în 2012. Potrivit experţilor, numărul crimelor este unul scăzut comparativ cu populaţia de opt milioane de persoane a oraşului american.