x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgia: Anchetă pentru un profesor care a încercat să-şi zidească un elev

Belgia: Anchetă pentru un profesor care a încercat să-şi zidească un elev

17 Mai 2009   •   00:00

Un profesor belgian care a încercat să zidească un elev se află acum în atenţia justiţiei. Un tribunal din Hoegarden (Flandra) a deschis o anchetă în cazul unui profesor care a fost filmat în timp ce îl băga pe un elev în vârstă de 14 ani cu capul într-o găleată cu ciment în timpul orei de zidărie, informează Agenţia France Presse, citând televiziunile belgiene.



Incidentul s-a petrecut, în noiembrie 2008, într-un liceu profesional din Hoegarden, unde învaţă copii cu handicapuri uşoare. Înregistrarea, care a fost postată pe internet, îl arată pe profesor, vizibil supărat, ţipând la un elev şi băgându-l cu capul sub jetul de apă de la un robinet, apoi în găleata cu ciment. Parchetul a precizat că pedagogul, care potrivit direcţiei şcolii regretă profund faptele săvârşite, riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea pentru acuzaţiile de vătămare care i s-au adus.

×
Subiecte în articol: externe