Dictatorul fascist Benito Mussolini a avut o scurtă carieră de spion în solda serviciilor britanice de informaţii MI5, care îi plăteau echivalentul actual al sumei de 6.400 de euro pe săptămână. Plăţile au fost autorizate de Sir Samuel Hoare, deputat britanic şi reprezentant al MI5 la Roma, care a menţionat în memoriile sale, în 1954, recrutarea lui Mussolini de către serviciile britanice.
În 1917, pe atunci jurnalist, în vârstă de 34 de ani, Mussolini a fost recrutat de MI5 pentru a face campanie în favoarea menţinerii Italiei alături de aliaţi în Primul Război Mondial, potrivit cotidianului, care îl citează pe Peter Martland, un istoric de la Universitatea Cambridge. "Cel mai puţin de încredere aliat al Marii Britanii în timpul războiului era Italia, după retragerea din conflict a Rusiei revoluţionare", a explicat istoricul. "Mussolini era plătit cu 100 de lire pe săptămână, începând din toamna lui 1917 şi timp de minim un an, pentru a desfăşura o campanie pro-război", a adăugat el. Este vorba despre echivalentul a circa 6.400 de euro, scrie The Guardian.
Plăţile au fost autorizate de Sir Samuel Hoare, deputat britanic şi reprezentant al MI5 la Roma, care a menţionat în memoriile sale, în 1954, recrutarea lui Mussolini de către serviciile britanice. Însă detaliile financiare au fost descoperite de Martland analizând documente ale lui Hoare.
În afară de publicarea unor materiale în favoarea războiului în ziarul `Il popolo d'Italia`, Mussolini i-ar fi spus celui care l-a recrutat că putea să trimită veterani italieni pentru a bate manifestanţii pacifişti.
"Erau mulţi bani pentru un jurnalist pe atunci, dar, comparativ cu suma de patru milioane de lire pe care Marea Britanie o cheltuia zilnic pentru război, era doar o picătură", spune Martland. "Nu am nicio dovadă, dar cred că Mussolini, care era cunoscut drept un vânător de fuste, a cheltuit mare parte a banilor pe amantele sale", a adăugat istoricul.
Citește pe Antena3.ro