x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Berlusconi – exasperare europeană

Berlusconi – exasperare europeană

de Carmen Plesa    |    09 Oct 2009   •   00:00
Berlusconi – exasperare europeană
Sursa foto: Alberto Pizzoli/AFP/MEDIAFAX

O parte din membrii Parlamentului European sunt îngrijoraţi de controlul pe care-l are Berlusconi asupra presei din Italia şi ar putea adopta un proiect de rezoluţie privind pluralismul în media.



Mai multe grupuri politice din Parlamentul European (PE) au cerut o legislaţie europeană care să limiteze holdingurile de presă, în cursul unei dezbateri aprinse în care s-a făcut referire şi la situaţia din România, informează AFP.

Invective, huiduieli, ieşiri teatrale ale reprezentanţilor europeni ai dreptei italiene, care au încercat în zadar să pună capăt dezbaterii - aceasta a fost atmosfera în care s-a discutat, ieri, în PE.

"Această dezbatere e o farsă absurdă", s-a revoltat Mario Mauro, şeful grupului italian din Partidul Popular European (PPE) şi un apropiat al lui Silvio Berlusconi. "Vă folosiţi de o minciună ca să puteţi prezenta drept periculos adversarul", le-a spus el socialiştilor, verzilor, liberalilor şi aleşilor stângii europene, care cereau legislaţia pe media.

"Mergeţi la Teheran, laşilor. Acolo e cu adevărat ameninţată libertatea presei!", a mai spus şi Mario Borghezio, de la Liga Nord, un partid extremist aliat cu Silvio Berlusconi.

"ANOMALIA ITALIANĂ"
Partizanii legislaţiei au insistat asupra "anomaliei Italia", singura ţară din UE unde cel mai mare antreprenor din presă este în acelaşi timp şeful Guvernului.

"Cum să ceri ţărilor nou-intrate în UE şi ţărilor candidate pluralism în domeniul presei, când suntem incapabili să spunem Guvernului italian că e greşit să exerciţi presiuni asupra presei şi că e rău ca o singură persoană să controleze televiziunile comerciale şi pe cele publice?", a spus şi Judith Sargentini, deputat verzilor olandezi.

"Trei ţări din Uniunea Europeană, Italia, România şi Bulgaria figurează pe lista ţărilor unde presa este parţial liberă, şi între acestea trei este una din ţările fondatoare ale UE", a spus fostul premier belgian, Guy Verhofstadt.
Deputaţii europeni sunt chemaţi la 19 octombrie pentru a se pronunţa asupra unui proiect de rezoluţie privind protejarea pluralismului în media şi lupta împotriva conflictelor de interese.
Două propuneri asemănătoare au existat în PE şi în 2004, respectiv 2008, dar au eşuat din cauza opoziţiei PPE.

NERVI MARI PE PREMIER
Motive de supărare, deci pentru premierul italian şi dinspre Bruxelles, după ce miercuri seară a aflat că nu mai beneficiază de imunitate în faţa justiţiei. Curtea Constituţională a decis că legea "Alfano", care-i permitea "Cavalerului" să nu fie deranjat de procese pe perioada mandatului, a fost declarată neconstituţională. Aşa că premierul va trebui să răspundă în justiţie pentru acuzaţiile care i se aduc, o parte dintre ele fiind legate chiar de Mediaset, holding-ul său de presă.

Vestea că nu mai are imunitate l-a făcut pe premier să izbucnească public împotriva preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, şi a judecătorilor Curţii Constituţionale. Berlusconi l-a acuzat pe Napolitano că i-a influenţat pe judecători, care "toţi au fost numiţi de preşedinţi de stânga".


E stăpân pe presă
Grupul Mediaset al lui Berlusconi deţine principalele televiziuni comerciale din Peninsulă şi are, practic, un singur rival pe piaţa media: RAI, televiziunea publică.

300.000 de italieni au ieşit în stradă sâmbătă, la Roma, şi au manifestat pentru libertatea presei. Puţinele ziare care nu sunt controlate de Berlusconi sunt hărţuite de premier cu procese, după ce au publicat fragmente din ancheta privind scandalurile sexuale în care este implicat "Cavalerul".

Bersluconi va ajunge la tribunal pentru acuzaţiile de corupţie în justiţie (cumpărarea mărturiei unui avocat), fraudă fiscală legată de drepturile tv pentru Mediaset, deturnare de fonduri (tot legat de Mediaset), dar şi... "cumpărare" de senatori (ar fi oferit diverse unor senatori pentru a ajuta la căderea Guvernului Prodi).

×
Subiecte în articol: externe presa Silvio Berlusconi scandal