x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden: Eliberarea unor ostatici - un acord „foarte apropiat”

Biden: Eliberarea unor ostatici - un acord „foarte apropiat”

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2023   •   20:04
Biden: Eliberarea unor ostatici - un acord „foarte apropiat”
Sursa foto: Hepta

Președintele american Joe Biden a declarat marți că un acord de a obține eliberarea unora dintre cei peste 200 de ostatici deținuți de Hamas în Gaza este "foarte aproape".

"Echipa mea se află în regiune, făcând naveta între capitale. Acum suntem foarte aproape, foarte aproape, de a aduce foarte curând acasă o parte dintre acești ostatici. Dar nu vreau să intru în detalii, pentru că nimic nu se face până nu se face", a declarat Biden reporterilor înainte de un eveniment la Casa Albă despre combaterea traficului de fentanil, potrivit Reuters.

"Când vom avea mai multe de spus, o vom face", a adăugat el.

Optimismul lui Biden a făcut ecoul unor comentarii similare venite din Orientul Mijlociu.

Marți, liderul Hamas a declarat că un acord de armistițiu cu Israelul este aproape, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că speră să primească în curând vești bune despre ostatici, cele mai optimiste semnale de până acum privind un acord de întrerupere a luptelor și de eliberare a prizonierilor.

 

(sursa: Mediafax)

 

 

×
Subiecte în articol: Joe Biden ostatici