Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiecare comandant suprem al Statelor Unite, de la Bill Clinton încoace, a încercat, într-un fel sau altul, să îl abordeze pe fostul ofițer KGB, a cărui misiune de a restabili măreția Rusiei a fost zgândărită de umilința trăită la căderea fostei Uniuni Sovietice.
Cei mai mulți dintre liderii de la Casa Albă și-au propus o resetare a relațiilor dintre Washington și Moscova. Niciunul însă nu a reușit să evite prăbușirea relațiilor dintre cele două superputeri nucleare.
Lipsit de credibilitate
George W. Bush s-a uitat în ochii lui Putin și a declarat că „simte” sufletul acestuia, dar asta nu l-a împiedicat pe șeful Kremlinului să invadeze Georgia chiar în timpul mandatului fostului președinte american.
La rândul lui, Barack Obama l-a perceput inițial pe liderul rus ca pe un partener, în încercarea de a pune capăt amenințării „Armaghedonului” nuclear. Acest lucru nu l-a oprit însă pe Putin să anexeze Crimeea, în 2014. Mai mult, Donald Trump a avut o abordare lingușitoare față de președintele rus, un autocrat și un dușman al SUA, pe care adesea părea că vrea mai mult să-l imite decât să-l condamne.
În schimb, Biden, care și-a atins maturitatea politică la Washington, ca senator, în timpul unora dintre cei mai dificili ani ai confruntării dintre SUA și Uniunea Sovietică - între 1970 și 1980 -, și-a făcut mai puține iluzii despre Putin decât majoritatea predecesorilor lui. Chiar și el a încercat să spargă totuși răceala, întâlnindu-se cu omologul său la un summit, la Geneva, în 2021.
Cu toate acestea, invazia Rusiei în Ucraina l-a determinat pe actualul lider american să revigoreze alianța NATO și să ofere Kievului un ajutor militar fără precedent, care să asigure supraviețuirea țării aflate sub asediul trupelor lui Putin.
Sprijinul occidental a permis Ucrainei să dea o ripostă eficientă forțelor invadatoare și, în plus, a contribuit la transformarea războiului într-un marasm care a sporit presiunea politică asupra lui Putin și a creat condiții infernale pe câmpul de luptă, ce au dus la revolta șefului mercenarilor din gruparea militară Wagner, Evgheni Prigojin.
Liderul de la Kremlin a apărut la începutul săptămânii, în fața camerelor de luat vederi, avertizând sfidător că nu ar fi avut nicio problemă în reprimarea revoltei, dacă Prigojin nu ar fi decis să-și oprească marșul spre Moscova, în cadrul unui acord care, aparent, l-a trimis într-un lung exil, în Belarus.
În afara Rusiei, există însă percepția generală a faptului că această confruntare este cea mai serioasă provocare la adresa președintelui rus, de la venirea sa la putere, cu mai bine de două decenii în urmă. Autoritatea sa a fost fisurată atât de mult, încât rebeliunea din weekend ar putea însemna începutul sfârșitului pentru autocratul de la Moscova.
Prin urmare, Biden se confruntă cu o perspectivă pe care niciunul dintre predecesorii lui, care s-au luptat cu Putin, nu a avut cum să o ia în considerare. Șeful Casei Albe se află în fața scenariului în care președintele rus ar putea fi debarcat de la Kremlin, iar instabilitatea astfel creată într-o superputere nucleară de talia Rusiei ar avea implicații globale adânci, într-un moment când naționaliștii și extremiști de la Moscova stau la pândă.
Teama de escaladare
Pe întreaga durată a incertitudinii care a cuprins Rusia în acest weekend, SUA și aliații lor au insistat că duelul dintre Putin și Prigojin a fost o problemă internă a rușilor.
După ce Kremlinul a deschis, luni, un front de propagandă, susținând că investighează dacă serviciile secrete occidentale au fost implicate în tentativa de lovitură de stat, Biden a făcut tot posibilul să respingă această idee.
Liderul american a subliniat că s-a consultat cu liderii occidentali cu privire la abordarea corectă. „Ei au fost de acord cu mine și am dorit să ne asigurăm că nu îi oferim lui Putin nicio scuză. Permiteți-mi să subliniez, nu i-am dat lui Putin niciun prilej de a da vina pe Occident sau pe NATO. Am precizat clar că nu suntem implicați. Nu am avut nimic de-a face cu asta!”, a insistat șeful Casei Albe.
Presa americană a relatat că SUA au fost avertizate din timp cu privire la intențiile lui Prigojin, dar au transmis informația numai anumitor oficiali de rang înalt și aliați, inclusiv britanicilor.
Dezvăluirea pare a fi cel mai recent indiciu că SUA primesc informații precise și de „primă mână” din interiorul Rusiei, așa cum s-a întâmplat, de altfel, pe tot parcursul ultimului an. Foarte probabil, această realitate este extrem de deranjantă pentru Putin și ar putea să-i adâncească mentalitatea defensivă și sentimentul de victimizare.
Concomitent, asigurările oferite Moscovei de către Biden reflectă dualitatea strategiei sale față de Putin. În timp ce îi trimite președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, miliarde de dolari în arme și muniții pentru a lupta contra armatei ruse, Biden afirmă că America nu este implicată într-o confruntare cu Rusia, făcând tot posibilul pentru a evita o ciocnire directă între forțele NATO și cele ale Moscovei, care ar putea risca o escaladare la nivel planetar.
Liniile roșii ale Kremlinului au fost încălcate, însă, în mod constant. Stocurile de muniție, artilerie grea, sistemele antirachetă „Patriot” și tancurile care au fost livrate Ucrainei ar fi fost considerate de neconceput atunci când Putin a ordonat trupelor sale să treacă granița, în februarie anul trecut.
Din lac în puț
Cu toate acestea, afirmația lui Biden, potrivit căreia nu a existat nicio implicare a SUA în rebeliunea din weekend, pare una sinceră. Casa Albă nu poate alege între un comandant paramilitar sângeros precum Prigojin, a cărui grupare e acuzată de o serie de atrocități comise în Ucraina și Siria, și un lider rus pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare pentru crime de război.
Afirmațiile Moscovei potrivit cărora Occidentul a fost complice la revoltă apar astfel ca o simplă diversiune de la criza internă care amenință să erodeze puterea lui Putin.
Aceste acuzații par concepute pentru a-i convinge pe ruși să se unească împotriva unui inamic extern. Putin a catalogat în mod repetat războiul din Ucraina drept o luptă împotriva a ceea ce el consideră a fi un efort occidental de a refuza Rusiei statutul său de drept ca putere globală.
Iar „complotul occidental” este o arie preferată a liderului de la Moscova, atunci când vine vorba despre distragerea atenției de la faptul că și-a trimis trupele în Ucraina, încălcând dreptul internațional și declanșând un conflict care a expus vulnerabilitatea militară a unei armate slab conduse și echipate.
Calcule pe seama Kremlinului
Deși SUA și aliații lor au avut grijă să nu dea dovadă de triumfalism în timpul insurecției lui Prigojin, guvernele occidentale încearcă acum să profite din punct de vedere politic de evenimentele neașteptate din weekend, pe măsură ce se străduiesc să exercite presiuni asupra lui Putin, în interiorul Rusiei.
Spre exemplu, șeful diplomației americane, Antony Blinken, a susținut în câteva emisiuni că, deși SUA nu au fost implicate în rebeliune, mișcarea lui Prigojin a dezvăluit fisuri în puterea lui Putin. Tema a fost preluată imediat în Europa, rostogolindu-se în ultimele două zile în mass-media occidentale.
„Rebeliunea lui Prigojin este o provocare fără precedent la adresa autorității președintelui Putin și este clar că apar fisuri în sprijinul rusesc pentru război!”, a declarat, la rândul lui, ministrul britanic de Externe, James Cleverly.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a adoptat o linie similară, după consultări cu oficiali de rang înalt din alianța occidentală. El a afirmat că evenimentele arată că puterea militară a Rusiei „se fisurează”, iar instabilitatea „afectează, de asemenea, sistemul politic al țării”.
Unii analiști americani au avertizat însă că este mult prea devreme pentru a considera că Putin va fi debarcat de la putere.
„Acest lucru mi s-a părut a fi un gest disperat al lui Prigojin de a menține cumva gruparea Wagner în funcțiune. Nu îl văd ca pe o amenințare populistă la adresa lui Putin și nici ca pe o fisurare a aurei de invincibilitate a lui Putin.”, a spus, luni, fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, care a admis, totuși, că poziția militară a președintelui rus este „incontestabil” slăbită.
Până acum, Putin nu a dat niciun semn că presiunea exterioară din partea dușmanilor Moscovei îl va forța să se retragă și să-și aducă trupele acasă.
Într-adevăr, poziția lui ar putea fi atât de vulnerabilă, încât, dacă ar face acest lucru fără să obțină câștiguri teritoriale în Ucraina, pe care le-ar putea prezenta public drept o victorie, s-ar putea vorbi despre o amenințare existențială la adresa conducerii sale. Acest lucru ar putea explica de ce mii de soldați ruși au fost trimiși în „malaxorul de carne” al unui conflict - așa cum a fost numită bătălia de la Bahmut de către Prigojin - care a distrus prestigiul Rusiei și i-a înrăutățit poziția strategică în Europa.
Odată cu războiul care merge dezastruos în Ucraina, Putin se confruntă însă acum cu un nou front politic acasă, după ce cultul personalității sale de autocrat atotputernic și impasibil la provocări a fost străpuns de Prigojin.
Dacă liderul rus nu-și mai poate redobândi autoritatea, Biden ar putea deveni primul președinte american din secolul XXI care îl învinge pe omul forte de la Kremlin.
